Firea, anunţ important privind deszăpezirea staţiilor RATB

Primarul general Gabriela Firea a declarat că în cadrul comandamentului de iarnă care a avut loc miercuri, la PMB, a fost făcută o programare pentru deszăpezirea tuturor stațiilor RATB, până joi dimineața, dar și a străzilor secundare din București, pe parcursul următoarelor 24 de ore.
Romania TV
11 ian. 2017, 18:53
Firea, anunţ important privind deszăpezirea staţiilor RATB

Aflată în Sectorul 5, pentru a vedea cum se realizează deszăpezirea în fața Pieței Ferentari, Gabriela Firea a declarat că până joi, la ora 6,00, ar urma să fie degajată zăpada din cele 2.500 de stații RATB, astfel încât bucureștenii care folosesc transportul în comun să nu se mai confrunte cu aceleași dificultăți pe care le-au întâmpinat miercuri dimineața.

„Am făcut, pe cartiere, pe zone și străzi, programul de deszăpezire a tuturor străzilor lăturalnice, adiacente, astfel încât până mâine, în jurul orei 19,00 — 20,00, toate acestea să fie curățate. De asemenea, și trotuarele care nu aparțin unor societăți comerciale sau unor asociații de proprietari”, a precizat ea, potrivit Agerpres.

Firea i-a rugat pe bucureștenii care au nevoie de ajutor sau care constată o avarie să sune la numărul de telefon gratuit pus la dispoziție de Primăria Capitalei (0800.800.868). Ea a adăugat că în cursul ultimelor 24 de ore au fost primite sute de apeluri, mai ales de la persoane în vârstă sau bolnave, care aveau nevoie de ajutor. Primarul a precizat că, în aceste cazuri, ajutorul a fost oferit de reprezentanții Crucii Roșii și ai Crucii Alb Galbene, care au cumpărat alimente, medicamente și chiar au plătit unele facturi urgente.

În ce privește deszăpezirea, primarul general a subliniat că intervențiile au fost mai dificile, în condițiile în care stratul de zăpadă a fost dublu față de cel din anii anteriori, dar a adăugat că, în prezent, se circulă pe toate bulevardele Capitalei. De asemenea, cele mai multe bulevarde sunt curățate „la negru” în proporție de 75 — 80%, a spus ea.

Referitor la Calea Ferentari, Firea a declarat că această zonă este „tradițional, de ani de zile, cel mai puțin deszăpezită”.

„Este o străduță foarte îngustă, așa cum sunt toate din această zonă, și se pătrunde foarte greu cu utilaje de deszăpezire. Am venit cu armata, care ne-a ajutat pe tot parcursul zilei. Am avut câteva sute de soldați care au intervenit pe străzile cele mai dificile. O fac și acum. Vor face această activitate și în următoarele zile”, a afirmat ea.

De asemenea, primarul Sectorului 5, Daniel Florea, și-a exprimat dezamăgirea legată de faptul că autoritățile au fost nevoite să suplinească efectivele pe care ar fi trebuit să le asigure firma de salubritate.

„Pentru mine e o durere faptul că a trebuit să suplimentăm și noi, că a trebuit să primim ajutor și de la alte instituții ale statului, pentru că, din păcate, firma de salubrizare care prestează pe raza Sectorului 5 nu a reușit să se achite de obligații în parametri normali. Este un lucru care trebuie neapărat remediat, este un mod de lucru care nu mai trebuie să continue. Pentru noi a fost o discuție destul de neplăcută, pentru că am moștenit acest contract. (…) Este o bătălie pe care o vom câștiga, pentru că este inadmisibil să trebuiască să suplimentăm, toți, toate instituțiile statului, niște efective care pe hârtie există, dar în realitate — nu”, a spus el.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Andrei Rațiu, transfer spectaculos la Liverpool! Englezii aruncă bomba în mercato
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Cât costă o vacanță în Bulgaria în 2026. În unele stațiuni mănânci cu 6 euro, în altele plătești 27 de euro pentru o cafea și o prăjitură
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Solstiţiul de vară 2026. Urmează cea mai lungă zi din an
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?