Firmele de salubrizare, amendate pentru că nu au aplicat preventiv material antiderapant

Firmele de salubrizare au fost sancţionate luni cu amenzi în cuantum total de 30.000 de lei pentru că nu au aplicat preventiv material antiderapant pe arterele din Capitală, a anunţat primarul general, Gabriela Firea.
Romania TV
15 ian. 2018, 14:12
Firmele de salubrizare, amendate pentru că nu au aplicat preventiv material antiderapant

„Firmele de salubrizare au fost sancţionate de către poliţiştii locali pentru că nu au respectat Programul de măsuri şi acţiuni pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului în Bucureşti. Operatorii de salubrizare ar fi trebuit să ţină cont de avertizările meteo de ninsoare şi să aplice material antiderapant din cursul nopţii. În schimb, tratamentele au fost aplicate în această dimineaţă, motiv pentru care s-a format polei. Până la această oră, situaţia a fost remediată, traficul rutier a fost reabilitat, dar solicit operatorilor să acţioneze în permanenţă pentru a asigura un trafic fluent, astfel încât bucureştenii să poată circula în condiţii normale”, a declarat edilul general, conform unui comunicat transmis de PMB.

Municipalitatea a mai informat că, potrivit art. 91, lit. c) din HCGMB nr. 119/ 2010, sancţiunile pentru nerespectarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare în Bucureşti sunt cuprinse între 3.000 şi 5.000 de lei, reprezentanţii Poliţiei Locale a aplicând în acest caz amendă maximă pentru fiecare operator.

„La această oră, 198 de utilaje acţionează cu material antiderapant în toate cele şase sectoare ale Capitalei, după cum urmează: 31 de utilaje în sectorul 1, 32 de utilaje în sectorul 2, 42 de utilaje în sectorul 3, 42 de utilaje în sectorul 4, 14 utilaje în sectorul 5 şi 37 de utilaje în sectorul 6. În toate intersecţiile şi pe bulevardele principale din Capitală se circulă normal, în condiţii de iarnă. A fost aplicat material antiderapant pe arterele principale ale oraşului, iar în acest moment se acţionează pe străzile secundare”, a mai anunţat PMB, potrivit Agerpres.

Conform comunicatului, până la această oră nu s-au înregistrat avarii în reţeaua de termoficare, iar agentul termic este furnizat în parametri normali. De asemenea, RATB a acţionat pentru deszăpezirea refugiilor şi peroanelor acolo unde a fost cazul şi a aplicat soluţii antiîngheţ pe liniile de tramvai, la macazuri şi la terminale.

Primăria Municipiului Bucureşti pune la dispoziţia bucureştenilor care au probleme cu deszăpezirea şi furnizarea agentului termic numărul de telefon Telverde 0800.800.868.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
„Ionuț Radu e în top 5 portari din Europa!” Superagentul Pastorello, replică dură după acuzațiile că Radu evită naționala României: „Este ridicol tot ce aud!”
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Două autoturisme ajung simultan într-o intersecție nedirijată, fără indicatoare sau semafoare. Ambele merg înainte. Care are prioritate?
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”
MediaFlux
Cea mai mare pensie din România. Șefa Casei de Pensii anunță ce a lucrat românul
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România