Fiul lui Miron Cozma, cercetat într-un dosar de evaziune fiscală

Fiul fostului luceafăr al Huilei, Miron Cozma, a fost ridicat marţi şi dus la audieri de către poliţiştii de la Brigada de Combatare a Crimei Organizate din Timiş, informează opiniatimisoarei.ro. Dan Cozma este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul se apropie de 1 milion de euro. Alături de el, în acest dosar mai sunt cercetate alte nouă persoane, în majoritate oameni de afaceri de origine italiană.
Romania TV
24 apr. 2012, 15:03
Fiul lui Miron Cozma, cercetat într-un dosar de evaziune fiscală

UPDATE 23.20 Dan Cozma a fost lăsat liber de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. Dan Cozma a ieşit însoţit de către avocata sa, după aproximativ cinci ore de audieri într-un dosar de evaziune fiscală, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş. El a declarat presei că toată întâmplarea a fost o greşeală şi că el nu are de-a face cu acest caz. „A fost o greşeală. Am răspuns la toate întrebările. Nu e vorba de nicio evaziune fiscală”, a declarat Dan Cozma la ieşirea de la audieri.

Dan Cozma, fiul fostului lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma, a fost dus la audieri, marţi, de poliţiştii de la Brigada de Combatare a Crimei Organizate din Timiş, într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul este de aproximativ un milion de euro.

Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Ion Braşoveanu, în acest dosar mai sunt cercetate alte nouă persoane, majoritatea cetăţeni italieni.

„Dan Cozma, fiul lui Miron Cozma, este audiat de procurori la această oră, alături de alte nouă persoane, într-un dosar de evaziune fiscală”, declara pentru corespondentul MEDIAFAX Ion Braşoveanu.

Vezi şi Miron Cozma, cu legitimaţia „în control” la Parchetul Timiş unde era audiat fiul său

Cozma: Fiul meu nu este vinovat, nu are cum să facă evaziune fiscală pentru că nu are firmă

Potrivit acestuia, Dan Cozma ar fi făcut parte dintr-o reţea care aducea în România marfă contrafăcută sau fără acte şi care provenea din China.

Sursa citată a menţionat că prejudiciul este de aproximativ un milion de euro.

Marţi dimineaţă, la Lipova, în judeţul Arad, a fost oprit un TIR încărcat cu marfă care venea din Ungaria, însă nu avea documente însoţitoare. Autotrenul a fost descărcat la sediul Vămii din Timişoara, iar şoferul a fost dus şi el la audieri.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, reţeaua funcţiona de aproape un an. Membrii filierei valorificau tot ce se putea vinde pe piaţă, de la haine la obiecte sanitare.

Dan Cozma a fost dus la audieri, marţi, de poliţiştii de la Brigada de Combatare a Crimei Organizate din Timiş, fiind cercetat într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul este de aproximativ un milion de euro.

Dan Cozma a fost ridicat din casa unui prieten din Timişoara. Potrivit anchetatorilor, acesta ar face parte dintr-o reţea care aduce în România marfă fără acte sau cu documente contrafăcute.

Se pare ca marfa provenea din China şi ajungea mai întâi in Germania, Italia sau Ungaria. Acolo era încărcată în TIR-uri româneşti şi adusă în Timişoara. Documentele originale erau apoi distruse şi înlocuite cu acte contrafăcute, iar marfa era vândută prin mai multe societăţi fictive.

Parchetul ICCJ a precizat, într-un comunicat de presă, că procurorii au făcut nouă percheziţii în cursul zilei de marţi, iar o alta este în desfăşurare, în cazul persoanelor cercetate la Timişoara, între care se află şi Dan Cozma, fiul lui Miron Cozma.

Conform sursei citate, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalului Timiş fac cercetări pentru infracţiuni economice, respectiv evaziune fiscală, spălare de bani, în cazul mai multor persoane – cetăţeni români şi italieni.

În urma cercetărilor s-a stabilit că cetăţeni români şi italieni, în calitate de administratori ai unor societăţi, efectuau importuri de bunuri (obiecte de îmbrăcăminte şi instalaţii sanitare), sustrăgându-se de la plata taxelor vamale datorate statului, iar „printr-un circuit financiar fictiv realizau tranzacţii astfel încât sumele rezultate reveneau în conturile acestora”.

„În cursul acestei zile, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalului Timiş, au fost făcute nouă percheziţii, fiind în curs de derulare încă o percheziţie. De asemenea, sunt audiate mai multe persoane, nefiind dispuse până în prezent măsuri preventive, astfel că informaţiile vehiculate în presă privind reţinerea fiului lui Miron Cosma nu corespund realităţii”, se precizează în comunicatul instanţei supreme.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
MM Stoica, analiză dură a FCSB: „Suntem pe fundul prăpastiei! Bifăm un record istoric”. Ce se întâmplă cu Alibec 
Capital.ro
Călin Georgescu, în fruntea României. George Simion i-a dat vestea excelentă: Suntem la un pas distanță să luăm țara în mâini!
Playtech.ro
De ce să îți înfășori cheile mașinii în folie de aluminiu
Adevarul
Președintele Nicușor Dan a confirmat oficial când se va căsători: „Este 100% sigur”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță că se depun cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie! Plățile se fac începând din decembrie
stirilekanald.ro
O nouă EXPLOZIE a avut loc cu câteva momente în urmă, din cauza acumulării de gaze
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai