Florin Cîţu: „În 2024 voi susţine un candidat liberal la Primăria Capitalei”. Nicuşor Dan o preferă pe Violeta Alexandru la şefia PNL Bucureşti

Prim-ministrul a spus că în 2024 va vota un candidat liberal la PMB, iar la primăriile de sector vor fi candidaţi ai PNL. Declaraţia vine după ce Nicuşor Dan şi-a arătat susţinerea pentru Violeta Alexandru, preferata lui Ludovic Orban, la şefia PNL Bucureşti.
Filip Stan
24 iul. 2021, 12:09
Florin Cîţu:

Florin Cîţu şi-a exprimat susţinerea pentru Ciprian Ciucu la şefia PNL Bucureşti căruia i-a spus că aşteaptă să unească Bucureştiului. El a avut un mesaj pentru Nicuşor Dan şi i-a transmis că nimic nu l-a oprit să se înscrie în PNL, după ce a primit susţinerea liberalilor pentru Primăria Capitalei. Prim-ministrul a adăugat că în 2024 va vota un candidat liberal la PMB, iar la primăriile de sector vor fi candidaţi ai PNL.

„Eu folosesc această oportunitate să le dau mesaj românilor că această competiţie din interiorul PNL nu afectează guvernarea, iar ce facem noi aici întăreşte guvernarea, nu o slăbeşte. A început această competiţie, nu elegant. Câteva acuze pentru oameni care şi-au exprimat opţiunea liber, aşa cum fac liberalii pentru un candidat sau altul. Sper că am depăşit acest moment. Aici sunt alegeri importante. Suntem la filiala Bucureşti, importantă pentru PNL, dar Bucureştiul e important pentru România. Se zice că de aici se dă ora exacta. Noi construim o echipă astăzi aici cu care trebuie să ne luăm înapoi electoratul pierdut. Nicăieri în România nu avem un electorat mai aproape de liberalism. Aici începe totul – competiţie, economie de piaţă, profesii liberale, totul începe de la Bucureşti şi mai sunt importante pentru că noi construim o echipă. Aş vrea să vă întreb pe dvs, cei di sală, câţi din dvs aţi fost întrebaţi onest atunci când s-au făcut negocierile pentru primăriile din Bucureşti. Nu vor mai fi luate astfel decizii şi apoi aprobate în forurile noastre. Va fi invers. Împreună vom lua deciziile şi de aceea îl susţin pe Ciprian Ciucu”, a afirmat Florin Cîţu, la evenimentul alegerilor PNL Bucureşti, organizat sâmbătă la Sala Polivalentă.

Florin Cîţu, reacţie la ameninţările că USR PLUS va ieşi de la guvernare. „După alegerile din PNL lucrurile se vor mai linişti”
El a mai spus că PNL nu va mai face compromisuri deoarece acestea costă, iar partidul decontează deşi nu are administraţiile.

„Aceste alegeri sunt despre viitorul PNL în politica din România. Este despre ce vom face noi în următoarea etapă, după 25 septembrie. Eu am spus că vreau să fie cel mai mare partid din România şi asta înseamnă că vom susţine candidaţi liberali la toate primăriile de sector. Cu tot respectul domnule primar general, în 2024 voi susţine un candidat liberal la Primăria Capitalei. Nu vom mai face compromisuri. Ele costă. Să ştiţi când merg pe stradă, mă întreabă lumea de ce nu e tăiată iarba în nu ştiu ce parc. PNL decontează, desi nu are adminstraţiile. Nimic nu vă oprea domnule primar general să intraţi în PNL, după ce aţi primit susţinerea PNL. Membrii PNL sunt mândri că sunt membri ai PNL şi vom fi de fiecare data. Ciprian te susţin. Am lucrat cu tine înainte şi în acest an. Sunt aici pentru că vom face o echpă puternică, câştigătoare cu toţii. Mă aştept să uneşti Bucureştiul şi împreună vom câştiga”, a conchis Cîţu.

Ulterior discursului premierului, Violeta Alexandru a precizat „Excelent ar fi fost acest discurs în campaniile pe stradă, în relaţiile cu cetăţenii, excelent. Fiecare membru al PNL, cu sau fără funcţie, trebuie să se întoarcă întotideana în stradă, în relaţia cu cetăţeanul, indiferent de funcţie, că e înaltă, că e în admnistraţia din Bucureşti şi pentru asta aveţi respectul meu”.

Liberalii din Bucureşti îşi aleg conducerea, sâmbătă, iar pentru funcţia de preşedinte candidează actualul lider al PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, dar şi primarul Sectorului 6, liderul liberalilor din sector Ciprian Ciucu.

Violeta Alexandru are susţinerea preşedintelui PNL, Ludovic Orban, în timp ce Ciprian Ciucu este susţinut de premierul Florin Cîţu.

Echipele celor doi candidaţi au încercat să stabilească de comun acord datele scrutinului, însă echipa lui Ciucu a plecat de la discuţii, acuzând de minciună oamenii Violetei Alexandru. Ulterior, Ciucu a făcut acuzaţii de fraudă, vorbind despre condiţii de organizare a alegerilor care nu au existat nicaieri în ţară.

Nicușor Dan o susține pe Violeta Alexandru: ‘A pus mereu binele public şi binele partidului înaintea propriei persoane’

Primarul general Nicuşor Dan a afirmat că a avut o colaborare bună cu liderul PNL Bucureşti Violeta Alexandru, care candidează pentru un nou mandat la şefia filialei, aceasta fiind o profesionistă în administraţie. „În toate deciziile pe care le luăm am observat maturitate, tact şi este nevoie de tact la nivelul municipiului Bucureşti şi a avut tot timpul, când în decizii dificile pe care am avut să le luăm, a avut deschiderea conducerii naţionale a PNL”, a adăugat edilul.

ALEGERI PNL 2021. Florin Cîţu nu exclude al treilea candidat surpriză. La Bucureşti, pariază pe Ciprian Ciucu
„Sunt un primar care e susţinut de trei partide în consiliul general şi vreau să vă spun că relaţia cea mai solidă e cu PNL şi cea mai de încredere. O relaţie care este atât la nivelul consilierilor general, la nivelul conducerii municipale a partidului şi la nivelul conducerii naţionale a partidului. Vreau să îi mulţumesc Violetei Alexandru pentru colaborarea pe care am avut-o şi pe care sper să o continuăm. Vreau să pun despre ea, aşa cum ştim cu toţii, că este o profesionistă în administraţie. Un lucru foarte important este o persoană care în toată colaborarea pe care am avut-o cu ea până acum a pus binele public şi binele partidului înaintea propriei persoane şi acesta e lucrul cel mai important. Ori de câte ori discut cu ea, vorbim de proiectele propuse de PNL, niciodată de ea însăşi. În toate deciziile pe care le luăm am observat maturitate, tact şi este nevoie de tact la nivelul municipiului Bucureşti şi a avut tot timpul, când în decizii dificile pe care am avut să le luăm, a avut deschiderea conducerii naţionale a PNL. A fost o plăcere şi o onoare să lucrez cu Violeta şi sper ca dvs să îmi oferiţi plăcerea şi onoarea să continui această relaţie şi vă asigur de preţuirea şi colaborarea mea în tot ce va urma”, a afirmat Nicuşor Dan, la evenimentul alegerilor organizate sâmbătă, la Sala Polivalentă, pentru organizaţia PNL Bucureşti.

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Florin Tănase a dat lovitura: 20 de milioane de euro pentru jucătorul de la FCSB
Capital.ro
S-a aflat cum a fost manevrat Călin Georgescu. Anca Alexandrescu a încercat să-l păcălească: A realizat că e folosit și n-a mai acceptat
Playtech.ro
Schimbări uriaşe în Codul Rutier pentru şoferi în 2026. Lista modificărilor care vor avea loc anul viitor
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Momentul în care o femeie este spulberată pe o trecere de pietoni din Iași și aruncată câțiva metri în aer, surprins de o cameră de bord. Medicii nu au mai putut face nimic pentru ea
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online