Florin Cîţu nu va mai fi premier. Anunţul care cutremură scena politică

Moţiunea de cenzură a intrat pe ultima sută de metri, se fac ultimele negocieri de culise. George Simion, copreşedintele AUR, este ferm în favoarea înlăturării lui Florin Cîţu de la Palatul Victoria şi prezintă cea mai bună soluţie pentru România, în opinia sa.
Filip Stan
01 oct. 2021, 08:31
Florin Cîţu nu va mai fi premier. Anunţul care cutremură scena politică

Florin Cîţu a ajuns preşedintele PNL, dar ar putea ajunge de la extaz la agonie în doar câteva zile. Moţiunea de cenzură a PSD a fost citită joi în Parlament, iar votul urmează să fie dat marţi, într-un plen reunit. Exuberant, Ludovic Orban, cel care a prezidat şedinţa de joi a Legislativului, a anunţat, pentru a evita „lupte de K1 pe microfon”, că preşedintele Camerei Deputaţilor va conduce plenul de marţi, unde va fi dezbătută şi votată moţiunea .

Se fac deja planuri contra-cronometru în cazul în care Guvernul condus de Florin Cîţu va pica la moţiunea de cenzură.

Ca şi PSD, AUR susţine varianta unui guvern de uniune naţională format din specialişti, spune copreşedintele George Simion, scenariu de care nici nu vrea să audă Florin Cîţu, amintind de dezastruosul Guvern Cioloş. În cazul în care nu va fi consens pentru un astfel de Executiv, se poate ajunge la alegeri anticipate.

“Nu avea rost să aşteptăm votarea moţiunii de cenzură timp de o lună. I-am plătit inutil, o lună, lui Florin Cîţu, salariu de premier”, a declarat, joi, George Simion, potrivit Agerpres.

Florin Cîţu nu vrea Guvern tehnocrat. „A mai fost în 2016. A fost un dezastru condus de PSD cu cei de la USR”

“Noi ne dorim un guvern condus de specialişti. Suntem de acord cu această idee. Am făcut propunerea încă din decembrie, la Palatul Cotroceni. (…) Nu are rost tot circul ăsta. Nu avea rost să aşteptăm votarea moţiunii de cenzură timp de o lună. I-am plătit inutil, o lună, lui Florin Cîţu, salariu de premier. Trebuie să se întâmple acest lucru acum.

Acum vin facturile, acum trebuie luate măsuri. Dorim un Guvern de specialişti acum, nu după două căderi succesive. Pentru ce tot acest circ? AUR vrea un Guvern de uniune naţională care să pună ţara pe calea cea dreaptă. Dacă nu este posibil şi nu o să se găsească consens, ajungem la alegeri anticipate”, a spus George Simion în Parlament.

Florin Cîţu dă de pământ cu USR PLUS. „Avem alianţa iresponsabililor. Suntem în nişte filme de copii care nu iau în serios situaţia României”

Copreşedintele AUR a precizat că parlamentarii acestei formaţiuni nu au fost prezenţi, joi, la citirea moţiunii de cenzură, însă se vor afla marţi în sală şi vor vota cu bilele la vedere.

Simion i-a îndemnat şi pe cei din USR PLUS şi PSD să facă acelaşi lucru, “pentru ca toţi românii să fie convinşi că aceştia nu au trădat”.

“AUR va vota marţi moţiunea de cenzură şi cerem celor de la USR şi de la PSD să voteze cu bilele la vedere pentru ca toţi românii să fie convinşi că aceştia nu au trădat. Am auzit tot felul de scenarii, de cumpărare de parlamentari, dar nu este cazul parlamentarilor AUR.

Nu doar că votăm marţi, dar vom face o pre-moţiune de cenzură pe care să o voteze toţi românii care s-au săturat de Florin Cîţu. Sunt aşteptaţi, sâmbătă, la Universitate. Am înţeles că domnul Bode se agită să publice rapid noi interdicţii în Monitorul Oficial şi să ne interzică participarea la protest.  Constituţia ne garantează dreptul la protest, aşa că rog românii să nu creadă niciun zvon care vine din zona Ministerului de Interne. Moţiunea de cenzură va fi vizibilă la Universitate, oricât se agită domnul Cîţu. Noi nu suntem de vânzare şi dacă vrea domnul Cîţu să vorbească cu noi, ne găseşte în Piaţa Universităţii”, a mai spus, joi, George Simion.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România