Florin Cîţu susţine că în 2021 a crescut puterea de cumpărare: „Ca să înţeleagă şi PSD-iştii”

Premierul Cîţu continuă seria postărilor pe Facebook în care se referă la creşterea economică a României, de această dată referindu-se la puterea de cumpărare.
George Russo
22 iul. 2021, 08:59
Florin Cîţu susţine că în 2021 a crescut puterea de cumpărare:
Florin Cîţu

„Salariul mediu net lunar a crescut în 2021 mult mai rapid decât rata inflaţiei. În fiecare lună. Asta inseamnă că fiecare leu câştigat în plus de români are o valoare mai mare (cumpără mai multe bunuri). Ca să înţeleagă şi psd-iştii: aşa creşte puterea de cumpărare”, a scris premierul Florin Cîţu pe Facebook, citând date de la BNR şi de la Institutul Naţional de Statistică.

Cîţu este contrazis de datele BNR şi INS

Conform minutei şedinţei de politică monetară din 7 iulie a Consiliului de administraţie al BNR, rata anuală a inflaţiei a crescut la 3,24 la sută în aprilie 2021, de la 3,05 la sută în martie, şi la 3,75 la sută în luna mai, urcând astfel deasupra intervalului ţintei ceva mai devreme decât s-a anticipat.

Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.492 lei, în luna mai, în scădere faţă de luna precedentă cu 69 lei (-1,9%), iar comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 9,8%, relevă cele mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Citeşte şi: Clotilde Armand cere din nou stare de alertă în Sectorul 1 şi continuă războiul cu Romprest. „Firma de salubrizare continuă şantajul. S-au acumulat aproximativ 2.691 tone de deşeuri”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT