Florin Iordache despre condiţiile din penitenciare: Cred că putem discuta de soluţii alternative, cum ar fi Serviciul de probaţiune

Florin Iordache, propus pentru funcția de ministru al Justiției, a declarat miercuri, referitor la situația din penitenciare, că pot fi luate în calcul soluțiile alternative, precum Serviciul de probațiune.
Alina Costache
04 ian. 2017, 17:34
Florin Iordache despre condiţiile din penitenciare:  Cred că putem discuta de soluţii alternative, cum ar fi Serviciul de probaţiune

„Putem găsi soluții alternative pentru a îmbunătăți condițiile din penitenciare. Construcția a numai două penitenciare, după părerea mea, nu rezolvă această problemă în România și, în același timp, cred că putem discuta de soluții alternative, cum este și aceasta care vizează întărirea Serviciului de probațiune”, a spus Iordache, în cadrul audierii în comisiile parlamentare de specialitate.

El a răspuns întrebărilor mai multor membri ai comisiilor, printre care foștii miniștri Robert Cazanciuc și Titus Corlățean.

„Fără îndoială vorbim de complete specializate pentru copii și acestea pot fi extinse în cât mai multe locuri din țară, ținând cont de schema, de soluțiile financiare pe care le avem la un moment, pentru că este normal să avem tribunale specializate și în ceea ce privește copiii”, a afirmat Iordache, răspunzând unei întrebări.

El a răspuns și fostului ministru al Justiției Robert Cazanciuc, care a întrebat ce demersuri s-au făcut în anul 2016 pentru a se realiza cartierul de Justiție, proiect demarat în 2014.

„Eu cred că este un an pierdut — am avut într-adevăr un proiect care a vizat cooperarea internațională și fondurile pe care România le putea accesa. Iată că a trecut un an și acele fonduri nu au fost accesate. Fără îndoială, de fiecare dată când voi fi invitat, cu mare plăcere voi veni la Comisia juridică sau la Comisia pentru libertăți din Senat pentru a discuta pașii concreți pe care i-am făcut, progresele, pentru că fără îndoială, în perioada următoare, Guvernul în ansamblul său și Justiția în particular vor face niște pași concreți, așa cum prevede și programul de guvernare”, a spus Iordache.

El a subliniat totodată că pentru funcționarea Ministerului Justiției este esențială competența celor care activează în cadrul acestuia, precum și cea a consilierilor.

„Atunci când discutăm despre angajații și personalul Ministerului Justiției, cred că este prioritar să discutăm despre competență”, a arătat Iordache.

Florin Iordache a primit aviz favorabil, din partea comisiilor reunite de specialitate din Parlament, pentru funcția de ministru al Justiției.

Citeşte şi Florin Iordache, avizat pozitiv la Justiţie: O lege a amnistiei şi graţierii discutată în Parlament e de bun augur

 

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Misterul declarației lui Ștefan Baiaram! De ce insistă vedeta Craiovei pentru un transfer în străinătate
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensie în UE. Anii care ar putea fi luați în calcul la pensionare
Playtech.ro
Pensionarii români care trăiesc în străinătate pot pierde asigurarea medicală din România. Ce trebuie să facă în termen de 15 zile
Adevarul
SURSE Leafa lui Nicușor Dan crește cu peste 1.000 de euro. Cât vor încasa premierul, miniștrii și parlamentarii
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
Măsuri de securitate de urgență, în Capitală. Polițiștii iau măsuri sporite
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi