Florin Manole a prezentat pachetul social: Ajutoare pentru pensionarii cu venituri mici, majorare de alocaţii

Impactul bugetar al acestor ajutoare este estimat la 2,2–2,3 miliarde de lei, iar includerea lor în legea bugetului ar fi „de preferat”, deși, potrivit ministrului, măsura poate fi adoptată și ulterior, dacă există voință politică.
Viorel Dobran
16 feb. 2026, 20:53
Florin Manole a prezentat pachetul social: Ajutoare pentru pensionarii cu venituri mici, majorare de alocaţii

Ministrul Muncii, Florin Manole, a prezentat într-o emisiune la Antena 3, un pachet de măsuri sociale (descris ca „Pachetul Social”) orientate către categoriile vulnerabile și insistând asupra impactului inflației asupra consumului de bază și asupra necesității unor intervenții bugetare țintite.

Florin Manole, și filosofia Pachetului Social : „Pentru copilul meu, 30 de lei în plus la alocație nu ar fi însemnat ceva extraordinar. Dar pentru multe familii din această țară, 30 pe lună înseamnă foarte mult”

Ministrul Muncii anunţă eliminarea CASS-ului la mame şi veterani: „O măsură de reparație morală”

Ministrul a anunțat că acest sprijin financiar pentru pensionari ar urma să fie acordat în două tranșe, în aprilie și decembrie, perioade considerate vârfuri de cheltuieli pentru gospodării.

„Ne-am gândit, ca și în anii trecuți, la vârfurile de cheltuieli pentru fiecare familie”, a declarat Manole (PSD).

Potrivit acestuia, măsura vizează categoriile cele mai afectate de creșterea prețurilor:

  • 1,2 milioane pensionari au venituri sub 1.500 lei
    peste 600.000 au venituri sub 2.000 lei
    aproape 1 milion trăiesc cu sub 3.000 lei lunar

„Inflația a lovit cel mai mult în cei care își cheltuiesc cea mai mare parte din venituri pe consum. Iar această categorie de pensionari este cea care resimte cel mai mult”, a spus Manole.

Impactul bugetar al acestor ajutoare este estimat la 2,2–2,3 miliarde de lei, iar includerea lor în legea bugetului ar fi „de preferat”, deși, potrivit ministrului, măsura poate fi adoptată și ulterior, dacă există voință politică.

Întrebat de unde ia banii, Manole a răspuns: „Din bugetul țării, de acolo de unde luăm banii pentru orice cheltuială pe care o face acest guvern.”

Măsuri pentru mame și politici demografice
Ministrul a subliniat necesitatea unei politici demografice și a criticat eliminarea unor facilități existente anterior.

Una dintre măsurile propuse este scutirea de contribuția la sănătate (CASS) pentru mamele aflate în concediu de creștere a copilului.

  • peste 140.000 beneficiari, majoritatea mame
    aplicare posibilă din martie
    impact bugetar redus

„Doar a scuti de CASS nu este suficient, dar este totuși un pas. Toată Europa simte nevoia unei politici demografice”, a spus Manole.

Măsură simbolică pentru veterani
Ministrul a menționat și o măsură de scutire de CASS pentru o categorie restrânsă de beneficiari, descrisă drept un gest de recunoștință: aproximativ 366 de persoane, cu un impact bugetar nu foarte mare: 1,6 milioane lei.

„Este o măsură simbolică, o reparație morală… nu este vorba despre un efort bugetar foarte mare”, a explicat ministrul.

Sprijin suplimentar pentru copii vulnerabili și copii cu dizabilități

În contextul înghețării alocațiilor, Ministerul Muncii propune redirecționarea resurselor către categoriile cele mai vulnerabile.

Manole a explicat logica măsurii printr-un exemplu personal:

„Pentru copilul meu, 30 de lei în plus la alocație nu ar fi însemnat ceva extraordinar. Dar pentru multe familii din această țară, 30, 50 sau 100 de lei pe lună înseamnă foarte mult.”

Copiii cu dizabilități

  • peste 80.000 de beneficiari
    buget anterior: aproximativ 400 milioane lei
    propunere: suplimentare cu 100 milioane lei (creștere de peste 25%)

Ministrul a precizat că fondurile ar trebui distribuite diferențiat, pentru a sprijini mai mult cazurile cele mai vulnerabile. „Nu vreau să se înțeleagă că rezolvăm problema… este doar un mod de a compensa un pic situația dificilă”, a spus acesta.

Citește și : Proprietarii de apartamente trebuie să depună cerere scrisă! Regula se aplică tuturor românilor care stau la bloc

În funcție de gradul de handicap, sprijinul lunar pentru copii poate varia între 80 și 450 lei. Pachetul aflat în discuție vizează pensionarii cu venituri mici, mamele, copiii din familii vulnerabile și persoanele cu dizabilități, într-un an bugetar descris drept dificil. Măsurile urmează să fie negociate în coaliție și incluse în cadrul legislativ bugetar.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Tajine de pui cu lămâie şi măsline. Rețeta lui Chef Horia Manea de la Meniu de vedetă
Fanatik.ro
Cel mai mare centru militar american din Europa se construiește la câteva sute de km de România. Țara aleasă l-a refuzat recent pe Donald Trump
Capital.ro
Anunț privind indexarea pensiilor. Florin Manole a indicat momentul următoarei majorări: Nu se mai poate amâna
Playtech.ro
Temperaturi neobișnuite în România după ninsori și frig. Cum va fi vremea până la 1 martie
Adevarul
România, împărțită de vizita lui Nicușor Dan în SUA: „Capul plecat sabia nu-l taie...”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
De ce nu este bine să te speli pe cap în MARȚEA ALBĂ. Tradiții și superstiții în Săptămâna Albă 2026
iamsport.ro
Porumboiu, atac fără precedent la adresa antrenorului român care a jucat la Vaslui: ”I-am luat medicamente pentru hepatită, acum e obraznic!”
MediaFlux
Se schimbă radical vremea. ANM anunță prognoza pentru fiecare regiune, până la 1 martie
stirilekanald.ro
VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat