Fluxul de ieşire din Aeroportul Henri Coandă spre Bucureşti va fi lărgit la două benzi

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunţat vineri că va realiza, până la sfârşitul lunii iulie, lucrările de supralărgire la două benzi a fluxului de ieşire din Aeroportul Henri Coandă către Bucureşti, în contextul în care, din cauza volumului mare de autovehicule, la orele de vârf se formează cozi la ieşirea din aeroport.
Romania TV
14 iul. 2017, 08:15
Fluxul de ieşire din Aeroportul Henri Coandă spre Bucureşti va fi lărgit la două benzi

„Acest proiect a fost demarat încă din 2010 şi este important pentru accesul şi defluirea clienţilor Aeroportului Henri Coandă. Împreună cu echipa CNAB, am deblocat acest proiect preluând responsabilitatea efectuării lucrărilor de la administratorii DN 1 şi obţinând avizele şi autorizaţiile necesare, astfel încât săptămâna viitoare să putem începe lucrările”, a declarat directorul general al CNAB, Bogdan-Stelian Mîndrescu, potrivit news.ro.

Din cauza volumului mare de autoturisme şi autovehicule de transport pasageri şi mărfuri, la orele de vârf se formează cozi la ieşirea din aeroport către DN 1, întrucât accesul în sensul giratoriu se face pe o singură bandă.

Pentru fluidizarea traficului auto, CNAB a luat decizia supralărgirii la două benzi a fluxului de ieşire spre Bucureşti, pe toată lungimea acestuia.

Banda suplimentară se creează prin redimensionarea insulei din vecinătatea sensului giratoriu, iar pe perioada lucrărilor nu va fi afectat fluxul actual de ieşire, a mai precizat CNAB.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT