Focar de COVID-19 la Camera Deputaţilor: 11 angajaţi confirmaţi pozitiv

Camera Deputaților precizează că, la această oră, sunt înregistrate 11 cazuri de infectare cu Covid-19 în rândul angajaților.
Romania TV
13 oct. 2020, 14:14
Focar de COVID-19 la Camera Deputaţilor: 11 angajaţi confirmaţi pozitiv

„La Camera Deputaților sunt înregistrate, în prezent, 11 cazuri de infectare cu Covid-19 în rândul angajaților, toate persoanele aflate în această situație urmând procedurile necesare legale în vigoare. Toate structurile instituției și-au stabilit, încă din luna martie, un program de lucru decalat, care permite evitarea aglomerației și o mare parte dintre angajați au optat pentru posibilitatea de a lucra de la domiciliu”, anunță sursa citată.

Au fost implementate toate măsurile necesare pentru protecţia deputaţilor şi a angajaţilor, respectiv măşti de protecţie la intrarea în instituţie, produse dezinfectante şi gel dezinfectant în birouri şi în spaţiile comune, panouri din plexiglas, benzi de marcare pentru respectarea distanţei de 1,5 metri, dispozitive non contact pentru măsurarea temperaturii, dezinfecţie a locurilor comune din clădire (lifturi, grupuri sanitare şi alte spaţii folosite în comun), nebulizare spaţii.

Accesul în clădirea Camerei Deputaţilor se face doar prin trasee special marcate, atât la intrare, cât şi la ieşire.

În privinţa activitatăţii parlamentare, au fost implementate proceduri de dezbatere şi vot la distanţă pentru desfăşurarea şedintelor comisiilor, a şedinţelor de plen, ale Biroului permanent, iar şedinţele Camerei Deputatilor şi şedintele comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului la care a fost nevoie de prezenţa fizică a parlamentarilor s-au desfăşurat în conformitate cu proceduri speciale care asigură respectarea distanţării sociale, pe lângă măşti şi dezinfectant fiind puse la dispoziţie şi mănuşi, iar locurile din sala de plen au fost marcate cu buline albe.

„Pe ecranele de signalistică şi pe panourile special amenajate rulează informaţiile prin care angajaţii sunt permanent informaţi în legătură cu măsurile şi procedurile pe care trebuie să le urmeze în cazul apariţiei simptomelor de infectare”, transmite Camera Deputaţilor.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Destinul stadioanelor Generaţiei de Aur. Ce s-a ales de arenele pe care România a scris istorie la CM 1994
Capital.ro
Economia României se îndreaptă spre prăpastie. Radu Georgescu a lansat un avertisment pentru populație: Suntem pe primul loc în Europa la toate capitolele negative
Playtech.ro
Probleme pentru turiștii români în aeroportul din Hurghada. Ce bancnote pot fi refuzate. Totul despre viză, bani și schimb valutar
Adevarul
„Situația din Crimeea ajunge și la noi”. Mesaje de panică privind lipsa de combustibil puse de ruși pe internet
wowbiz.ro
Emil Gânj, condamnat definitiv la închisoare pe viață! Avocatul familiei victimei: „Despăgubirile vor fi imputate statului roman”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
A fost nevoit să renunțe la națională pentru că a refuzat să devină membru de partid: ”Se făceau presiuni mari și nu am acceptat!”
MediaFlux
Recrutare masivă în Armata Română. Anunțul Ministrului Apărării
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți