Fost consilier personal al lui Petre Daea, reclamat de ANI pentru o avere nejustificată de aproape 200.000 euro

Un fost consilier personal al ministrului Agriculturii, Petre Daea, a fost reclamat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) la Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi după ce a fost constatată o diferenţă nejustificată între veniturile obţinute şi avere de aproximativ 200.000 de euro. De asemenea, ANI a sesizat Parchetul în cazul unui fost director interimar al Societăţii Naţionale a Sării, acuzat că a semnat documente în baza cărora a obţinut venituri din salarii în sumă totală de aproape 320.000 de lei.
Alina Costache
22 nov. 2022, 15:44
Fost consilier personal al lui Petre Daea, reclamat de ANI pentru o avere nejustificată de aproape 200.000 euro

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 188.193 Euro între averea dobândită şi veniturile realizate de către Mihai Amarandei, în perioada exercitării funcţiei publice. ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Mihai Amarandei, în perioada exercitării funcţiei publice”, anunţă marţi ANI, identififcândi-l pe Amarandei ca „fost Consilier personal la Cabinetul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării rurale” Petre Daea, în Guvernul Dăncilă.

Citeşte şi: EXCLUSIV Petre Daea explică fenomenul rachetelor antigrindină care pică peste casele oamenilor: „Rachetele sunt într-o perioadă de cercetare științifică!”

În atenţia ANI a ajuns şi Constantin Jujan, fost director general interimar al Societăţii Naţionale a Sării S.A. – SALROM, respectiv membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale a Sării S.A. – SALROM.

„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către JUJAN CONSTANTIN a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în perioada exercitării mandatului de director general interimar, persoana evaluată a semnat o serie de documente pentru sine, obţinând în perioada 2018 – 2020, venituri din salarii în sumă totală de 319.139 Lei”, a transmis Agenţia Naţională de Integritate.

Citeşte şi: Peste 365 milioane lei pentru fermierii afectaţi de secetă. Daea: Ne dorim ca aceste sume să îi ajute să își acopere o parte din cheltuieli

De asemenea, a fost sesizat Parchetul şi în cazul lui DELIE CLAUDIU LEONTIN, funcţionar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, pentru fals în declaraţii, după ce  nu a declarat veniturile realizate din jocuri de noroc în valoare totală de 82.602 Lei.

„Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 41.606 Euro între averea dobândită şi veniturile realizate de către DELIE CLAUDIU LEONTIN, în perioada exercitării funcţiei publice.  Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către DELIE CLAUDIU LEONTIN, în perioada exercitării funcţiei publice. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  cu privire la existenţa indiciilor referitoare la posibila săvârşire de către  DELIE CLAUDIU LEONTIN a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile realizate din jocuri de noroc în valoare totală de 82.602 Lei,  în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice”, anunţă instituţia.

A fost sesizat Parchetul şi în cazul lui ŞTEAU DARIUS ANTONIO, funcţionar public cu statut special în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Alba-Iulia cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât, nu a declarat veniturile realizate din jocuri de noroc în valoare totală de 53.889 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice.

DailyBusiness
Încă un trend ucigaş ia amploare în mediul online. „Mukbang”, fascinaţia pentru cantităţile uriaşe de mâncare
Spynews
Schimbare de ultimă oră la Teatrul Național de Operetă! Ce a decis ministrul Culturii | SURSE
Fanatik.ro
Arbitra de top care a fost acuzată că atrage prea mult atenția pentru cât de bine arată: ”Eram pe punctul de a renunța”
Capital.ro
Proprietarul de locuințe suportă toate obligațiile. Codul Civil spune clar. Răspunde legal pentru aceste abateri
Playtech.ro
Start up diaspora. Condiţii şi acte necesare pentru deschiderea unei afaceri
Adevarul
Comuna cu datorii de 1,5 milioane de euro și 48 de angajați: primarul și-a mărit salariul cu 2.300 de lei în doar un an
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Vedeta lui Dan Șucu se iubește cu cumnata unui celebru manelist
kanald.ro
O tânără de 26 de ani, influenceriță pe TikTok, a fost înjunghiată mortal în timpul unui jaf. Tragedia a avut loc sub privirile neputincioase ale iubitului ei
Cancan.ro
Ce s-a găsit în apartamentul Vasilicăi Enache, avocata moartă în explozia din Rahova. OBIECTUL care dă ancheta peste cap!
iamsport.ro
Wow! Bernadette Szocs a explicat motivul pentru care nu vrea să-și facă un iubit
MediaFlux
Pensii majorate, prin Poșta Română. Începe trimiterea plicurilor cu deciziile
stirilekanald.ro
VIDEO De ce s-a anulat întâlnirea dintre Trump și Putin de la Budapesta. Duș rece pentru președintele SUA
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi