Foștii judecători CCR desființează cererea lui George Simion de anulare a alegerilor: „Judecătorii nu pot admite pe simple vorbe. Am deplina convingere că soluția va fi de respingere”

Atât Tudorel Toader, cât și Augustin Zegrean, foști judecători ai CCR, sunt de părere că cererea lui George Simion de anulare a alegerilor nu are șanse să treacă, dată fiind lipsa de probe care să dovedească vicierea votului și transferul de 800.000 de voturi de la Simion la Dan.
Alina Costache
21 mai 2025, 15:24
Foștii judecători CCR desființează cererea lui George Simion de anulare a alegerilor: „Judecătorii nu pot admite pe simple vorbe. Am deplina convingere că soluția va fi de respingere”

Foștii judecători CCR Tudorel Toader și Augustin Zegrean consideră că cererea lui George Simion de anulare a alegerilor are puține sau chiar nu are deloc șanse să ducă la anularea turului doi al alegerilor prezidențiale, mai ales dacă nu sunt prezentate dovezi.

Fostul judecător CCR, Tudorel Toader: „soluția va fi de respingere a contestației”

Tudorel Toader este de părere că CCR va respinge contestația, dat fiind faptul că nu există probe, iar CCR nu decide pe simple vorbe. De asemenea, îl critică pe George Simion asupra faptului că a vorbit despre naționalizare, deși există o decizie a CCR încă din 1993 care stipulează clar că naționalizarea este neconstituțională.

„E previzibil ce se va întâmpla, CCR îi va respinge contestația. Face tot felul de afirmații în contestație, preia din hotărârile precedente, dar trebuie să vină cu dovezi. Acolo a fost altă situație, a venit CSAT, au venit autoritățile statului care au furnizat probe mai cuprinzătoare sau nu, dar au existat probe cu procedura desecretizării, probe pe baza cărora Curtea a decis. Acum pe ce să decidă CCR? Pe afirmațiile lui Simion?

Citește și : DOCUMENT George Simion a depus cererea de anulare a alegerilor prezidențiale la CCR. Ce nereguli invocă liderul AUR

Simion s-a contrazis. Nu a mers la dezbateri, românii voiau să îl vadă, să îi afle obiectivele, programul. El a făcut multe declarații neavenite. A vorbit de naționalizare, dar în Constituția României nu există așa ceva, avem și o decizie a CCR din 1993 care spune că naționalizarea e neconstituțională. Apoi își punea problema că ce face cu noi, individual. Și-a creat un mare deserviciu, a îndepărtat mare parte din electorat.

În contestație el poate să scrie orice, fără probe contestația e zero, judecătorii constituționali nu pot admite pe simple vorbe, pe dorința lui X sau lui Y. CCR nu ia decizii pe simple vorbe.

Simion și-a dat seama că inițial s-a declarat președinte, apoi că recunoaște alegerile, acum nu le mai recunoaște, dar n-are probe concrete obiective pe care să le aducă în fața Curții. Personal, am deplina convingere că soluția va fi de respingere a contestației”, transmite Tudorel Toader.

Augustin Zegrean este reticent cu privire la contestația lui George Simion

Augustin Zegrean, pe de altă parte, este mai moderat. Acesta susține că George Simion, pentru a avea șanse de succes cu această contestație, trebuie să dovedească faptul că rezultatul a fost viciat în așa măsură încât s-a schimbat ordinea candidaților la alegeri.

„Toate probele care sunt depuse trebuie verificate. Au mai fost cazuri când ni s-a spus că vor aduce un camion de documente și au venit cu un dosar sub braț. Am început verificările, iar ulterior au renunțat la sesizare”, a menționat el.

Fostul judecător al CCR este de părere că nu se va putea dovedi faptul că 800.000 de voturi, câte a obținut Nicușor Dan în plus, au fost mutate de la George Simion la președintele ales.

„Cred că se va termina în două-trei zile povestea. Nici eu nu cred că vor putea dovedi că au fost, să spunem, 800.000 de voturi mutate de la ei la alții”, a explicat fostul judecător CCR.

Citește și : STS respinge toate acuzaţiile de fraudă a alegerilor aduse de George Simion. „Zero probleme, zero modificări, sistem 100% funcţional”

Despre posibilitatea ca George Simion sau alți susținători să ceară oficial renumărarea voturilor, Zegrean a comentat:

„Este posibil, dacă au dovezi că s-a furat. Am văzut că flutură tot felul de documente. Nu știu ce au depus, dar trebuie să aducă probe din toate secțiile de votare. Și sunt foarte multe. Până le vede cineva, durează”, a adăugat el.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
De ce a fost suspendat, de fapt, Baiaram. Avem notițele lui Istvan Kovacs și ale observatorului. Asta i s-a strigat. Exclusiv
Capital.ro
Locatarii și asociațiile de proprietari nu pot contesta în justiție. Documentele de la Primărie care trebuie acceptate
Playtech.ro
Bugetarii cu salarii până în 6.000 de lei care primesc ajutor de la stat. Se oferă 347 de lei
Adevarul
Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Diana, tânăra gravidă care s-a stins în urma accidentului din Iași, va fi condusă pe ultimul drum cu onoruri militare
iamsport.ro
Bombă! 'Am informații 400%'. Numele selecționerului care ar urma să stea pe bancă la meciul cu Turcia. Gică Hagi ar fi refuzat
MediaFlux
Sunt vizați toți românii care au sau vor să cumpere apartamente!
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat