Fostul ministru al Finanţelor anunţă austeritate: „Majorările nu sunt prinse în buget, iar toate indemnizaţiile au fost deja îngheţate”

Eugen Teodorovici l-a acuzat pe ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, că va realiza proiectul de buget pe 2020 pe date false şi că va încălca promisiunile făcute Uniunii Europene. Mai mult, el anunţă măsuri de austeritate şi majorări de preţuri şi tarife. Fostul ministru al Finanţelor anunţă că este nevoie de un pact politic pe marile proiecte.
Ionela Marcu
15 dec. 2019, 12:00
Fostul ministru al Finanţelor anunţă austeritate:

Fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici susţine că Guvernul PNL minte cu privire la creşterile de salarii şi pensii, adăugând că imediat după alegerile parlamentare de anul viitor se va trece la măsuri de austeritate.

Eugen Teodorovici a lansat atacuri în rafală la adresa Guvernului PNL. “Actualul Guvern PNL minte cu privire la salarii şi la pensii. Nu sunt prinse aceste creşteri pe 2010, 2021 şi 2022, iar aici fac trimitere la legea fiscal-bugetară pe care am văzut-o în spaţiul public. Imediat după alegerile din 2020, se va trece la măsuri de austeritate, adică la tăieri de venituri, concedieri şi alte astfel de măsuri care au reprezentat un obiectiv pentru guvernarea PNL şi în anii anteriori“, a declarat Eugen Teodorovici, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.

Florin Cîţu, şantaj la adresa lui Teodorovici: „PSD nu avea nicio intenție să aplice legea pensiilor în 2020. Am documentul” 

Fostul ministru de Finanţe consideră că Guvernul Orban nu va majora salariile şi punctul de pensie, acest lucru rezultând din strategia fiscal-bugetară.

“Referitor la salarii este o minciună pe care Guvernul Orban o propagă în spaţiul public. Ştim declaraţiile premierul Orban de acum câteva zile că se analizează dacă vor mai aplica creşterile de salarii pentru profesori. Guvernul PNL minte bugetarii când spune că vor creşte salariile. De fapt, se taie aceste salarii. Dovada este evidenţiată în strategia fiscal-bugetară şi în proiecţia de buget, unde guvernarea PNL propune un câştig salarial net lunar de 3.324 de lei în anul 2020, mai puţin decât este este estimat că va fi câştigul salarial net în decembrie 2019, adică 3.346 de lei“, a spus Teodorovici.

Totodată, fostul ministru de Finanţe a precizat că reprezentanţii PNL au anunţat deja îngheţarea indemnizaţiei de hrană, îngheţarea indemnizaţiei de merit şi interzicerea cumulului pensiei cu salariul în instituţiile publice, dar şi alte măsuri, între care şi plafonarea voucherelor de vacanţă.

“Ministrul demis de Finanţe ne propune un buget bazat pe ipoteze macro-economice false, cu venituri umflate din pix. Înţelegem orgoliul liderilor PNL de a ajunge cu orice preţ exact la deficitul bugetar estimat în mod nerealist care afectează din păcate fiecare român. Asta înseamnă dobânzi mai mari, datorie mai mare, curs depreciat şi presiune mai mare asupra generaţiilor următoare. Guvernul PNL a agitat în mod intenţionat pieţele financiare, exagerând cu un deficit de 4,43 la sută din PIB, ceea ce înseamnă o iresponsabilitate gravă la nivelul guvernului. Acest lucru a fost făcut pentru a demonstra că au o grea moştenire“, afirmă Eugen Teodorovici.

El a adăugat că PNL şi-a dorit în mod “inconştient“ perpectiva reducerii ratingului României, crescând costurile de finanţare şi cursul de schimb, cu impact asupra bugetului şi a populaţiei României.

“Este acelaşi mecanism pe care Guvernul Boc l-a implementat în anii trecuţi, generând poate în mod artificial o criză şi desigur toate efectele ulterioare. Este cel mai important semnal pentru recesiune economică“, a mai spus Teodorovici.

El a mai afirmat că angajarea răspunderii guvernului pe legea bugetului de stat este neconstituţională.

Fostul ministru de Finanţe a amintit decizia 1.431 a CCR din 2010 asupra cererii privind existenţa conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern.

“În 2010, fostul PD şi-a angajat răspunderea pe Legea Educaţiei. În urma contestării de către PSD a acelei răspunderi, CCR a decis că asumarea răspunderii este neconstituţională, considerând că ocolirea procedurii de dezbatere a proiectului în Parlament nu îşi găseşte o motivare“, a declarat Eugen Teodorovici.

De asemenea, Eugen Teodorovici a afirmat că o asumare a răspunderii Guvernului pe legea bugetului de stat este neconstituțională. Fostul ministru al Finanțelor amintește de o decizie a CCR din anul 2010 potrivit căreia a fost neconstituțională asumarea răspunderii Executivului pe Legea educației.

Teodorovici nu l-a cruţat nici pe urmaşul său de la Finanţe. „Ministrul demis de Finanţe ne propune un buget bazat pe ipoteze macro economice false, cu venituri umflate din pix, supradimensionate şi cheltuieli subdimensionate. Consiliul Fiscal arată că strategia bugetară încalcă toate angajamentele luate de România în faţa UE.

Mai mult, raportul Consiliului Fiscal arată că veniturile bugetare sunt supraevaluate, veniturile din TVA la fel, iar estimările încasărilor din accize sunt optimiste”, a declarat Eugen Teodorovici într-o conferinţă de presă.

Fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici a declarat că este necesar un pact politic pentru realizarea proiectelor mari în toate domeniile, astfel încât guvernele să aibă siguranţa că pot lua unele măsuri fără teama contestării Opoziţiei.

Eugen Teodorovici a spus, într-o conferinţă de presă, că PSD lansează o invitaţie către toate partidele politice pentru un pact politic pe proiectele importante, în toate domeniile.

„Lansăm o invitaţie către toate partidele politice pentru a-şi desemna reprezentanţi la construcţia unui conceput nou, adică un pact politic pentru reforme structurale. Acest aspect este menţionat şi în raportul agenţiei Standard & Poor. Este vorba despre reforme structurale pe toate domeniile, astfel încât, după ce au fost agreate la nivel politic, guvernele să aibă siguranţa că odată aplicate acele măsuri, nimeni din opoziţie nu va avea nici un fel de reproş”, a spus Teodorovici.

El a afirmat că PSD va iniţia discuţii privind acest pact cu toate forţele politice.

„Noi o să iniţiem acest pact, de aceea facem această invitaţie să avem o discuţie cu partidele politice. Eu am mai discutat cu diverşi lideri politici şi au fost toţi deschişi la această idee, chiar şi economişti de marcă din România. Am discutat şi cu delegaţia FMI când a venit la sediul PSD. Este singura soluţie de a evita orice derapaj economic. Un astfel de pact politic ar presupune câteva măsuri identificate pe fiecare domeniu, astfel încât orice guvern se află la frâiele ţării să aplice acele măsuri fără teama că cineva din opoziţie să îi facă o campanie negativă”, a mai declarat Eugen Teodorovici.

El consideră că „în România totul trece prin prisma votului, iar asta este marea noastră problemă”.

„Ar fi chiar un obiectiv important. Cine să păstorească acest mecanism nu ştiu, noi îl vom iniţia. Odată ce va fi agreat între partidele politice, măcar cele principale, probabil va fi ori în Parlament, ori un comitet în care să fie implicate aceste structuri, de la preşedinte, Parlament, Guvern. Dar este obligatoriu”, a precizat Eugen Teodorovici.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu: „Am ales ordinea și nu haosul. România trebuie să aibă un președinte care are deja o majoritate parlamentară”
Spynews
În ciuda imaginilor fierbinți cu ei doi, Bogdan Mocanu se dezice de Iasmina: „Eu sunt un băiat serios”
Bzi.ro
Anca Serea și-a făcut de cap, alături de fiica ei, în club! S-au dezlănţuit în club până-n zori!
Fanatik.ro
De ce se mănâncă tort la aniversări. Cum a apărut acest desert festiv și ce semnificație are
Capital.ro
Călin Georgescu va conduce România. Oamenii NU e nevoie să-l voteze. Planul lui Simion
Playtech.ro
Moneda românească din 2025, noua comoară a colecționarilor. Poți obține pe ea cel puțin 450 de lei, cum o descrie BNR
DailyBusiness
Litoralul pentru toţi 2025. Ce prețuri sunt la cazări și care sunt stațiunile în care pot pleca românii
Adevarul
Puterea reală a președintelui României: ce spune Constituția
wowbiz.ro
Doliu în familia Mariei Ciobanu! Mesajul sfâeșietor al interpretei de muzică populară
Spynews
Andreea Bălan a răbufnit după discursul lui Claudiu Bleonț la adresa fiicei lui de la Premiile Gopo: „Vă dați seama ce face în privat cu familia sa”
Spynews
Imagini rare cu Laura Cosoi și Adela Popescu. Cum arătau cele două în urmă cu 15 ani / FOTO
Evz.ro
Un brand de succes din comunistm, reînviat. Investiția este uriașă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Cine este ultima persoană cu care a vorbit Răzvan înainte să se înece în lacul Colibița! Ies la iveală detalii cutremurătoare: „Mi-a mulțumit că i-am trimis bani”
Cancan.ro
Pensiile se livrează cu întârziere în luna mai. Dar avem și o veste bună pentru unii pensionari!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dispare numerarul? UE impune restricții. Ce se va întâmpla cu banii cash
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
VIDEO Diana Șoșoacă i-a votat pe Corneliu Zelea Codreanu și Nicolae Ceaușescu la prezidențiale: „Puteți să îmi dați amendă cât vreți”
Ilie Bolojan a numit-o consilier prezidențial pe Ana Birchall. Ce responsanbilități va avea: „Am acceptat această numire cu onoare și un profund simț al responsabilității”
MediaFlux
Actele românilor, verificate de ANAF. Se pot impune taxe suplimentare
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Alegeri 2025: confuzie generală – România votează, dar nu prea știe de ce