Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a ieşit din închisoare

Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a fost liberat condiționat din Penitenciarul Baia Mare cu 2 ani și jumătate mai devreme pentru că, printre altele, a lucrat şi întreţinut spațiile verzi, a măturat aleile şi curtea închisorii.
Romania TV
10 mart. 2020, 20:15
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a ieşit din închisoare

Magistraţii Judecătoriei Baia Mare, care au admis cererea lui Horea Uioreanu de eliberare condiționată, transmisă, marți, acesta a fost lucrător şi organizator în cadrul cultelor neoprotestante din incinta penitenciarului, prestând activitate de opt ore în zilele de sâmbătă şi duminică.

„Încă de la începutul executării pedepsei, petentul a avut un comportament corespunzător normelor carcerale, s-a adaptat la viaţa carcerală, a executat ordinele şi dispoziţiile, nu a iniţiat conflicte cu alte persoane private de libertate, a participat la activităţile lucrative, educaţionale, tematice organizate, a beneficiat de 16 recompense şi nu a fost sancţionat disciplinar. A desfășurat activităţi lucrative zilnice constând în responsabilităţi de natură religioasă la capela penitenciarului. A fost lucrător şi organizator în cadrul cultelor neoprotestante din incinta penitenciarului, prestând activitate de opt ore în zilele de sâmbătă şi duminică. De asemenea, a lucrat şi întreţinut spatiile verzi, a măturat aleile şi curtea şi a efectuat munci de salubrizare în incinta penitenciarului”, se arată în motivare.

Ioan Bene a fugit în Africa pentru a scăpa de închisoare. Unde se ascunde milionarul 

De asemenea, instanța a reținut că Horea Uioreanu a susţinut conferinţe, prelegeri, a redactat reviste, a participat la activităţi de grup, concursuri tematice, spectacole şi a condus cercuri de lectură.

„A participat la programe de informare, deţinând funcţii de responsabilitate în cadrul activităţii şi programelor de educaţie precum şi la activităţi artistice. Pe parcursul desfăşurării programelor educative, a avut un comportament corespunzător şi a dat dovadă de interes faţă de tematicile abordate şi a obţinut calificative . A manifestat interes şi implicare în activităţile desfăşurate în penitenciar cu ocazia diferitelor evenimente”, se mai arată în motivarea Judecătoriei Baia Mare.

Judecătorii băimăreni au mai reținut și faptul că fostul președinte al CJ Cluj a executat 2/3 din pedeapsă, fracţia legală fiind îndeplinită, executând din data de 31 ianuarie 2018 până în data de 18 februarie 2020 un număr de 749 de zile, iar, în plus, a executat arest preventiv 310 zile şi 162 de zile se consideră executate suplimentar, ca măsură compensatorie.

”De asemenea, ca urmare a muncii prestate, a câştigat 198 de zile, din care 6 în perioada dedusă. Astfel, în total, petentul a executat 1419 de zile. Acesta a achitat în întregime prejudiciul stabilit prin decizia penală de condamnare, astfel că s-au stins integral obligaţiile civile datorate, inclusiv cheltuielile judiciare. Există convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate. Din comportamentul în timpul executării, rezultă o atitudine de acceptare a ilegalităţii faptelor comise, de căinţă şi regret faţă de acestea. Există, de asemenea, un risc redus de recidivă, având în vedere că nu mai are acces la funcţia de care s-a folosit pentru comiterea infracţiunii”, au mai motivat judecătorii eliberarea condiționată a lui Uioreanu.

Acesta a declarat în fața instanței că a absolvit Facultatea de Inginerie Geologică şi Geofizică a UBB Cluj-Napoca, precum şi 4 masterate, fiind calificat în meseria de inginer geolog, iar în vederea reintegrării sociale, își va relua activitatea ca director administrativ în cadrul unei firme care are ca obiect de activitate închirieri de spații imobiliare.

„Petentul arată că regretă cele întâmplate şi susţine că timpul de reflecţie din perioada detenţiei l-a făcut să conştientizeze conduita avută anterior încarcerării. Mai arată că mai are multe recuperat, mai ales pe partea familială, iar, dacă va fi liberat, nu va fi o problemă reintegrarea sa socială, deoarece are unde locui şi unde munci”, se mai subliniază în motivarea Judectoriei Baia Mare.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, care executa o pedeapsă de 5 ani şi 10 luni în Penitenciarul Baia Mare pentru fapte de corupţie, a fost liberat condiţionat, în 3 martie, cu 2 ani şi 5 luni înainte de termen, de Judecătoria Baia Mare.

Fostul preşedinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost eliberat condiţionat miercuri din Penitenciarul Baia Mare

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost condamnat în ianuarie 2018 de Curtea de Apel Cluj pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi tentativă la spălare de bani. El a fost încarcerat atunci în Penitenciarul Gherla, iar în 5 aprilie 2019 a fost transferat la Penitenciarul Baia Mare.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Mircea Lucescu, interzis la Steaua de Valentin Ceaușescu! Dezvăluiri incendiare la 40 de ani de la Sevilla 1986
Capital.ro
Proprietarii care ar putea fi obligați să înceapă lucrările de consolidare ale blocurilor. Se dă termen de doi ani. Se vor aplica amenzi pentru refuz
Playtech.ro
Ce este Super El Niño, fenomenul care ar putea aduce temperaturi record în 2026, conform oamenilor de știință. Moment de cotitură pentru încălzirea globală
Adevarul
Putin ar putea provoca o escaladare a războiului din Ucraina înainte de 9 mai pentru a justifica mobilizarea și a testa loialitatea rușilor
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia a reușit să slăbească după ce a schimbat un singur LUCRU în dieta zilnică
iamsport.ro
S-a împotrivit să intre pe teren în finala de la Sevilla: ”Îmi era rușine de Valentin Ceaușescu să refuz”
MediaFlux
A doua zi de consultări informale de la Cotroceni! Kelemen Hunor, discuții cu Nicușor Dan. Sorin Grindeanu ar urma să se întâlnească și el cu președintele
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR