Fostul preşedinte al CJ, Nicolae Ioţcu, achitat în al doilea dosar de corupţie

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Nicolae Ioţcu a fost achitat, marţi, de Tribunalul Arad, în al doilea dosar de corupţie, în care era acuzat de trafic de influenţă şi trafic de influenţă în formă continuată, decizia nefiind definitivă.
Romania TV
07 apr. 2020, 10:06
Fostul preşedinte al CJ, Nicolae Ioţcu, achitat în al doilea dosar de corupţie

Judecaţi în acelaşi dosar, instanţa i-a achitat şi pe oamenii de afaceri Ioan Faur, pentru cumpărare de influenţă în formă continuată, şi Adrian Ionescu Marius, pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad, Diana Dărăban, a declarat că instanţa a mai decis ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituit pe suma de 35.000 de lei pe numele lui Ioţcu, potrivit Agerpres. 

Sentinţa este cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, iar cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fostul preşedinte al CJ Arad, Nicolae Ioţcu, fusese acuzat de DNA că, în perioada mai-iunie 2015, s-a folosit de un intermediar pentru a pretinde şi primi de la cei doi oameni de afaceri suma totală de 35.000 lei.

În schimb, ar fi promis că îşi va folosi influenţa asupra funcţionarilor din subordine pentru „derularea în bune condiţii a contractelor încheiate de Consiliul Judeţean Arad cu societăţile reprezentate de inculpaţii Faur Ioan Teodor şi Adrian Ionescu Marius (recepţia şi plata la termen a lucrărilor executate, asigurarea în bugetul de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean Arad a sumelor necesare plăţii lucrărilor contractate/executate precum şi facilitarea atribuirii altor contracte de achiziţii publice)”, conform DNA.

Citeşte şi: Cum arată vila şefului CJ Arad, Nicolae Ioţcu. Ce avere are GALERIE FOTO

La judecarea cauzei, instanţa arădeană nu a putut ţine cont de anumite probe adunate de procurorii DNA. În cameră preliminară, magistraţii Curţii de Apel Timişoara au decis, în octombrie 2019, excluderea interceptărilor audio.

Nicolae Ioţcu a mai fost judecat într-un dosar de corupţie, tot pentru trafic de influenţă, fiind condamnat la patru ani de închisoare cu executare. El a fost trimis în judecată pe august 2015, când DNA l-a acuzat că a cerut 40.000 de euro de la o firmă pentru a-i asigura câştigarea unei licitaţii privind furnizarea de echipamente medicale pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, contract în valoare de 1.600.000 de euro. În iunie 2017, Curtea de Apel Timişoara s-a pronunţat definitiv în acest dosar şi a respins apelul formulat de Ioţcu împotriva sentinţei Tribunalului Timiş prin care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare.

În vara anului 2019, Ioţcu a fost pus în libertate, după ce executase jumătate din pedeapsă. El beneficiase de reducerea perioadei de încarcerare prin legea recursului compensatoriu. 

DailyBusiness
România are peste 3,5 milioane de elevi și studenți, dar numărul absolvenților scade
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Ce a făcut Assad Al-Hamlawi în vacanță. A riscat o accidentare gravă! Imaginile care i-au speriat pe fanii Universității Craiova. Video
Capital.ro
Doliu în cultura românească. A murit Constantin Mircea Pătrașcu, unul dintre cei mai importanți specialiști ai Muzeului Satului
Playtech.ro
Cât timp trebuie păstrate facturile și chitanțele. Documentele pe care este bine să nu le arunci
Adevarul
„Arma secretă” de sub apă care ar opri orice inamic la Marea Neagră. De ce polonezii o au, iar România doar promite
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Un club de tradiție urmează să intre în faliment! Cine îi ia locul în campionat: ”Ea e moartă, la revedere, noua echipă e deja înscrisă!”
MediaFlux
Anunțul zilei de la Ministerul Muncii! Sunt vizate contractele individuale de muncă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?