Fostul preşedinte CNA Răsvan Popescu, anchetat de procurori pentru conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că Răsvan Popescu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) şi fost preşedinte al acestei instituţii în perioada 2007-2012, a încălcat regimul juridic al conflictului de interese de natură penală. De asemenea, Christian Mititelu, membru al CNA, a fost declarat în incompatibilitate.
Filip Stan
07 aug. 2013, 09:29
Fostul preşedinte CNA Răsvan Popescu, anchetat de procurori pentru conflict de interese

Potrivit unui comunicat al ANI, Răsvan Popescu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât, în calitate de membru al CNA (mandatele 2006 – 2012, 2012 – 2018), respectiv de preşedinte al CNA (29 iunie 2007 – 19 decembrie 2012), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a soluţionat cereri şi a participat la luarea unor decizii în urma cărora s-au acordat autorizaţii de licenţă audiovizuală pentru SC Pro TV SA.

În acelaşi timp, Răsvan Popescu s-a aflat în relaţii comerciale şi a beneficiat de foloase patrimoniale în cuantum de 15.000 euro de la SC Media Pro Pictures SA.

Conform sursei citate, din activitatea de evaluare, a rezultat faptul că atât Pro TV SA, cât şi Media Pro Pictures SA au acelaşi acţionar – CME Investments B.V.

ANI susţine că Răsvan Popescu nu a respectat dispoziţiile art. 253, alin. (1) din Codul Penal al României, potrivit cărora „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă”.

În acest caz, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Răsvan Popescu a infracţiunii de conflict de interese.

De asemenea, Christian Mititelu este acuzat că s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 4 noiembrie 2008 – 15 decembrie 2012, întrucât a exercitat simultan atât funcţia de preşedinte şi, ulterior, pe cea de vicepreşedinte al Asociaţiei „Alianţa Civică”, cât şi calitatea de membru al CNA (asimilată funcţiei de secretar de stat).

Atât Răsvan Popescu, cât şi Christian Mititelu au respins acuzaţiile aduse şi spun că vor contesta decizia ANI în instanţă, având obiecţii asupra constatărilor Agenţiei, dar şi în ceea ce priveşte respectarea procedurii pentru că nu le-au fost aduse la cunoştinţă concluziile şi nici nu li s-a cerut un punct de vedere.

Conform prevederilor legale, „calitatea de membru al Consiliului este incompatibilă cu funcţiile publice sau private, cu excepţia celor didactice, dacă nu dau naştere unor conflicte de interese”.

Astfel, Christian Mititelu nu a respectat dispoziţiile art. 12, alin. (5) din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora ‘membrii Consiliului care, în momentul numirii, se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2) – (4) au la dispoziţie un termen de cel mult 3 luni pentru renunţarea la calitatea sau la acţiunile respective, perioadă în care nu au drept de vot în Cadrul Consiliului’ şi ale art. 99, alin. (1), lit. j) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „persoanelor care exercită următoarele demnităţi publice şi funcţii publice de autoritate din cadrul autorităţilor şi instituţiilor aflate exclusiv sub control parlamentar (…) membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului li se aplică dispoziţiile art. 72 şi regimul incompatibilităţilor (…) pentru miniştri şi, respectiv, secretari de stat, precum şi incompatibilităţile prevăzute în legi speciale”.

 

DailyBusiness
Ianis Hagi, în culmea fericirii. Soția sa, Elena, a născut un băiețel. Gică Hagi, pentru prima dată bunic
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Testul sigur al femeii de 55 de ani pentru a descoperi dacă un bărbat e bun la pat. La ce îi supune modelul de fitness
Fanatik.ro
Victor Angelescu, accidentare șocantă! „I-a ieșit cotul prin mână!”. Acționarul de la Rapid a confirmat dezvăluirile FANATIK. Update
Capital.ro
Fumatul devine interzis! Al doilea oraș din România care impune restricții pentru cetățeni
Playtech.ro
Veşti rele pentru românii de pe litoral. Se răcește apa mării, apare din nou fenomenul de upwelling
Adevarul
Momentul în care un turc trage 6 focuri de armă în Centrul Vechi din București. Bărbatul a fost reținut
wowbiz.ro
FOTO | El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1!
Evz.ro
Horoscopul lui Dom’ Profesor, 21 august 2025. Sfatul bunului doctor Mercola 
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Mircea este tânărul de 25 de ani care a murit în accidentul din Constanța. Era pasager în mașina care i-a devenit sicriu
Cancan.ro
Mama lui Cătălin, adolescentul care s-a aruncat în fața TIR-ului cu iubita lui, face dezvăluiri tulburătoare: 'Mă amenința!' 😲
iamsport.ro
Transferul realizat de Gigi Becali ar putea fi anulat de TAS: ”Nu mi se pare normal”
MediaFlux
Tichete de 50 de lei pentru energie electrică. Casa de Pensii anunță cum se pot solicita online
stirilekanald.ro
Mihai și-a dat ultima suflare sub ochii soției sale, în timp ce încerca să salveze de la înec un bărbat. Femeia a văzut totul: „Omul acela l-a tras de picior și l-a băgat la fundul apei”
Cursul valutar BNR miercuri, 20 august 2025: Prețul gramului de aur se află în scădere