Fostul PSD-ist Şerban Nicolae deschide lista Partidului Ecologist Român pentru Senat. Pleşoianu e şi el între candidaţi

Senatorul Şerban Nicolae a anunţat joi că va deschide lista candidaţilor Partidului Ecologist Român (PER) pentru Senat, după ce, în aceeaşi zi, a demisionat din PSD. Pe listele PER va candida şi Liviu Pleşoianu, alt demisionar din PSD.
Romania TV
22 oct. 2020, 14:20
Fostul PSD-ist Şerban Nicolae deschide lista Partidului Ecologist Român pentru Senat. Pleşoianu e şi el între candidaţi

Senatorul Şerban Nicolae a demisionat din PSD, după ce conducerea partidului nu l-a trecut pe listă pentru alegerile parlamentare. Fostul preşedinte al Comisiei Juridice din Senat, care a susţinut inițiativa Guvernului de a grația și amnistia unele fapte de corupție, considera că ar fi trebuit recompensat de social-democraţi pentru activitatea sa din Parlament şi compară eliminarea sa cu scoaterea lui Gheorghe Hagi din echipă, la cererea rivalilor.

„Am trecut și prin intemperii, și prin seisme, și prin evenimente mai contondente, mereu am fost alături de partid. Am fost izgonit de unii care veniseră ca oaspeți și se descălțau la ușă.

Acțiunile mele din actuala legislatură, toată prestația mea publică ca parlamentar ar fi trebuit să fie recompensată, eu tot ce am făcut, am făcut în beneficiul electoratului. Faptul că sunt contestat cu atâta vehemență de adversarii politici asta spune totul. Este ca și cum, la Mondialul din 94, România îl scotea pe Hagi din echipă pentru că așa cereau adversarele”, a spus Șerban Nicolae.

În aceeaşi zi, Şerban Nicolae a anunţat că şi-a găsit alt partid dispus să-l susţină pentru un loc de parlamentar. Conducerea PER i-a oferit chiar primul loc pe lista candidaţilor pentru Senat.

„Las campionilor în intrigi interne bucuria de a justifica de ce au blocat procedura şi au preferat impostura. Am decis să candidez pentru un nou mandat de senator. Îi mulţumesc lui Dănuţ Pop şi colegilor săi din Partidul Ecologist Român pentru că mi-au oferit această posibilitate şi au asigurat formalităţile necesare. Pe unii îi cunosc de mai mult timp şi împreună am conceput proiectul prin care scoaterea din ţară a lemnului brut să fie interzisă pentru zece ani şi sancţionată ca infracţiune. Nu sunt o vedetă politică şi nici soluţia-miracol. Sunt un om de echipă. De aceea, alături de colegii de la PER şi în echipă cu Liviu Pleşoianu, cu transparenţă şi onestitate, ca întotdeauna, vreau să ofer electoratului din Bucureşti o alternativă politică de patriotism, legalitate, dreptate socială şi viaţă sănătoasă. O alternativă la listele cu candidaţi „de import”, la cele cu „implant de celebrităţi” şi la cele care se bazează pe atacul la sacii cu voturi”, a scris Şerban Nicolae pe Facebook.

El a arătat că „a fost pus în faţa celui mai greu moment din cariera sa politică”, acela de a-şi da demisia din „partidul pe care, împreună cu alţi colegi, l-a înfiinţat în 1992”.

„Am pierdut multe competiţii politice, cu precădere în interiorul propriului partid. Am pierdut şi o competiţie electorală pentru Parlament, iar pe alte trei le-am câştigat. Niciodată nu mi-am pus problema să plec din partid în funcţie de rezultatul competiţiilor politice la care particip. De peste 23 de ani sunt avocat. (…) Activitatea mea publică a fost transparentă şi asumată. Cu bune şi cu rele. (…) Însă, maxima acurateţe în judecarea activităţii mele politice o dă reacţia adversarilor politici, a celor care îşi doresc distrugerea PSD”, a adăugat Şerban Nicolae.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cum poate România să învingă Polonia astăzi. Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România