Fostul secretar de stat Marko Attila, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare

Fostul secretar de stat Marko Attila, acuzat de abuz în serviciu contra interesului public pentru restituirea Colegiului "Székely Mikó" din Sfântu Gheorghe, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Judecătoria Buzău, decizia instanţei nefiind definitivă.
Romania TV
01 iul. 2012, 12:38
Fostul secretar de stat Marko Attila, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare

„Condamnă inculpatul Marko Attila-Gabor la o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, săvârşită în dauna părţii vătămate municipiul Sfântul Gheorghe, în 14 mai 2002”, potrivit site-ului portal.just.ro.

În acest dosar mai au calitate de inculpaţi Tamaş Maroşan şi Silviu Clim. Maroşan a fost, de asemenea, condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, în timp ce Clim a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru aceeaşi acuzaţie, instanţa stabilind în cazul acestuia un termen de încercare de cinci ani. Pe perioada termenului de încercare, Clim trebuie să respecte o serie de interdicţii şi obligaţii stabilite de instanţă, între acestea să nu poarte arme sau să nu săvârşească noi infracţiuni.

Totodată, Judecătoria Buzău a dispus confiscarea specială de la Eparhia Reformată din Ardeal a sumei de 1.137.856 de lei.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la pronunţarea sentinţei.

Procurorii DNA Braşov i-au trimis în judecată, în decembrie 2010, pe Attila-Gabor Marko, fost subsecretar de stat la Oficiul Regional pentru Relaţii Interetnice din cadrul Ministerului Informaţiilor Publice, Tamas Marosan, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal, şi Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiţiei, acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, informa DNA.

Procurorii au stabilit că, în 2002, cei trei au făcut parte din comisia specială de restituire a unor bunuri imobile care au fost ale comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, înfiinţată în baza OUG 83/1999.

Cei trei acuzaţi au întocmit, în 14 mai 2002, o notă de constatare în care au arătat, contrar realităţii, că un imobil situat în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, a fost proprietatea Bisericii Reformate din Sfântu Gheorghe şi l-au restituit Eparhiei Reformate din Ardeal. Imobilul în discuţie a avut destinaţia de şcoală din momentul edificării construcţiei şi în prezent include două instituţii de învăţământ: Liceul Teoretic „Szekely Miko” Sfântu Gheorghe şi Liceul Teologic Reformat.

Această retrocedare a fost posibilă cu încălcarea atribuţiilor celor trei inculpaţi în cadrul comisiei, având competenţe în privinţa examinării legalităţii cererilor de restituire, de analizare a documentelor depuse în susţinerea cererilor şi de adoptare a deciziilor în concordanţă cu aceste documente, susţineau procurorii.

De asemenea, în cursul lunii aprilie 2002, Ministerul Administraţiei Publice stabilise că imobilul respectiv nu putea fi retrocedat în baza OUG 83/1999. În principal, retrocedarea s-a făcut în baza unui extras de carte funciară nevalabil, emis în 1990, cât şi a Cărţii Funciare care nu avea traducere autorizată în limba română, documente care fuseseră depuse în fotocopie de Eparhia Reformată din Ardeal.

Prin aceste fapte, acuzaţii au prejudiciat statul român cu aproximativ 1.300.000 de euro, reprezentând valoarea imobilului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT