Fostul şef al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală Alba şi-a construit vilă din bani europeni

Fostul director al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Alba Florian Farcaş locuieşte într-o vilă ridicată din bani europeni, primiţi de soţia acestuia în cadrul unui proiect privind construirea unei pensiuni agroturistice.
Iulian Tudor
25 nov. 2014, 16:15
Fostul şef al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală Alba şi-a construit vilă din bani europeni

Florian Farcaş, şef al OJPDRP Alba până în anul 2010, locuieşte într-o vilă construită cu fonduri europene în cadrul proiectului „Construire pensiune agroturistică, comuna Ighiu, localitatea Şard, judeţul Alba”, potrivit DNA. Proiectul o are drept beneficiar pe Simona Adriana Farcaş, soţia fostului şef al OJPDRP Alba.

Astfel, Florian Farcaş „a încălcat prevederile codului de conduită privind evitarea situaţiilor de incompatibilitate şi conflict de interese de către personalul implicat în gestionarea programelor finanţate din fonduri europene nerambursabile, implicându-se, în mod direct, sub paravanul unor firme de consultanţă pe care le gestionează prin interpuşi, în întocmirea de proiecte, care, ulterior, au fost evaluate, respectiv aprobate la plată de către colegi ai săi sau, chiar, de către el însuşi”, spun procurorii.

„În perioada în care a deţinut funcţia de director al OJPDRP Alba, fiind susţinut şi favorizat atât de şeful serviciului de evaluare din cadrul CRPDRP Centru Alba Iulia (Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, n.r.), Vlademir Străjan, cât şi de directorul din acel moment al centrului, Marian Ionescu (în prezent director general al CRPDRP Centru Alba Iulia), Farcaş a întocmit, în timpul programului de lucru şi în prezenţa colegilor de birou, diverse proiecte, având asupra sa chiar şi ştampilele beneficiarilor, în scopul autentificării documentaţiilor”, se arată în actele procurorilor DNA.

Semnificativ în acest sens, arată anchetatorii, este cazul proiectului aferent construirii unei pensiuni în localitatea Almaşu Mare (Zlatna, judeţul Alba), în valoare de 401.000 de euro, depus de societatea Nicoleta Styl, din localitatea Ighiu, având ca asociat / administrator pe Maria Nicoleta Drăghiciu, pentru aprobarea căruia Florian Farcaş a primit o parcelă de teren în suprafaţă de aproximativ 600 metri pătraţi în intravilanul municipiului Alba Iulia (zona cartierului Miceşti).

În acest mod, arată procurorii, Farcaş a întocmit, numai în cursul lunii decembrie 2011, aproximativ 20 proiecte, la un tarif de 500 de lei per aplicaţie, care au fost depuse pentru finanţare în cadrul PNDR la selecţia de proiecte din luna aprilie 2012, pe măsura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri”.

Totodată, arată anchetatorii, în schimbul unor comisioane consistente (de circa 2% din valoarea unui proiect), Farcaş l-a consiliat/sprijinit pe Ioan Liviu Merca, asociat/administrator al societăţii MM Agromer Belin, judeţul Covasna, pentru întocmirea proiectelor finanţate din fonduri europene în cadrul PNDR „Construire complex zootehnic porci la îngrăşat”, depus de societatea Carnicom Belin, în valoare de 6.634.188 de lei, şi „Înfiinţare fermă zootehnică porc gras”, depus de societatea Mercatop Belin, în valoare de 6.643.878 de lei.

Procurorii DNA au descins marţi la 12 adrese ale unor persoane fizice şi juridice din judeţul Alba, ei făcând cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2011 – 2014.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Fratele lui Nicușor Bancu, interviu emoționant: „E o minune! S-a apucat de fotbal la 18 ani. Tata ar fi vrut să vadă ziua asta”
Capital.ro
Traian Băsescu îl acuză pe Nicușor Dan că „târăște țara” în instabilitate politică: Este primul responsabil
Playtech.ro
Câți litri de alcool poţi produce în gospodărie fără să încalci legea. Noile limite propuse de Parlament, aşa nu vei plăti accize
Adevarul
Un membru al juriului din R. Moldova explică de ce România a primit doar 3 puncte la Eurovision: „Și juriile lor sunt incompetente?”
wowbiz.ro
Cazul morții medicului Cristian Staicu ia o turnură neașteptată. Ce au descoperit anchetatorii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tir făcut bucăți pe un drum din Republica Moldova. Doi români și-au pierdut viața în urma accidentului violent
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, atacat de un fost colaborator: ”Nu trebuia să aleagă FRF. A făcut un gest mârșav și laș”
MediaFlux
Întâlnire între Nicușor Dan și Donald Trump. Ultimele negocieri înaintea discuției din SUA
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi