Fostul şef al OPSPI, Remus Vulpescu, numit în CA al Rompetrol Rafinare

Fostul şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) Remus Vulpescu şi Marian Iulian Butnaru, director în Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), au fost numiţi în Consiliul de Administraţie al companiei Rompetrol Rafinare (RRC), la propunerea Ministerului Economiei, scrie Mediafax.
Romania TV
26 oct. 2012, 15:09
Fostul şef al OPSPI, Remus Vulpescu, numit în CA al Rompetrol Rafinare

Posturile erau vacante de mai multe luni.

Alături de cei doi, a fost numit în CA şi Azamat Zangulov, care îl înlocuieşte pe Ierzan Orinbassarov, potrivit unui comunicat al Rompetrol Rafinarea transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Vulpescu, în prezent consiler al ministrului Economiei, şi Butnaru reprezintă Ministerul Economiei şi în CA al producătorului de electricitate Hidroelectrica, aflat în insolvenţă.

Butnaru a fost în perioada 2005-2007 director adjunct în cadrul ANV. În prezent el ocupă poziţia de şef al Direcţiei de supraveghere a produse accizate şi tranzite în aceeaşi instituţie.

Rompetrol Rafinare este controlată de grupul Rompetrol, deţinut de KazMunaiGaz din Kazahstan.

The Rompetrol Group, înregistrat în Olanda, controlează 43,74% din capitalul Rompetrol Rafinare, iar Ministerul Economiei deţine 44,69% din acţiuni. Un pachet 11,56% aparţine cumulat mai multor acţionari.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT