Fostul Sidex Galați, scos la vânzare pentru a doua oară

România va relua licitația pentru Liberty Galați, fostul Sidex Galați, după eșecul din prima încercare. La prima licitație, organizată luna trecută, nu a fost depusă nicio ofertă.
Mircea Filipescu
05 mai 2026, 13:53
Fostul Sidex Galați, scos la vânzare pentru a doua oară

Fostul Sidex a fost scos iar la vânzare, dar la preț mult mai mic. Cinci investitori strategici din Europa și Asia achiziționaseră, cu 10.000 euro, caietul de sarcini, o parte dintre aceștia efectuând deja vizite la combinat. Este vorba despre MetInvest (Ucraina) – deținut de miliardarul Rinat Akhmetov, cel mai bogat ucrainean – UMB Group (România) – deținut de Dorinel Umbrărescu – KMC (Turcia), JSW și Jindal Group (India). Însă niciunul nu a depus garanția de 7% din valoare, respectiv nu au fost dispuși să plătească 709 milioane de euro.

Citește și: Preţ carburanţi 5 mai 2026. Creştere masivă la pompă înaintea moţiunii de cenzură

Urmează acum organizarea unei a doua licitații, la un preț de 444 milioane euro, scrie Profit.ro.

„Valoarea de piață a activului Combinatului Siderurgic a suferit modificări, ca urmare a unei revizuiri, întrucât s-au strecurat o serie de erori de prelucrare a valorilor din rapoartele de evaluare”, se arată în Planul de restructurare modificat al Liberty Galați.

Conform documentului consultat de News.ro, valoarea de piață a fost reevaluată la 3,23 miliarde lei, iar cea de lichidare, la 1,9 miliarde lei.

Anterior, cei doi indicatori erau mai mari pentru că includeau și active valorificate ulterior întocmirii rapoartelor (cum ar fi un bloc de locuințe) sau bunuri la care societatea nu avea drept de proprietate (de exemplu, construcții ridicate de Linde pe terenul Liberty Galați).

Principalele datorii pe care Liberty Galați le are în momentul de față sunt către Exim Banca Românească – 1,5 miliarde lei, ca urmare a accesării a două credite de 292 milioane de euro, destinate repornirii activității.

Al doilea mare creditor este Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), cu 273 milioane lei la care se adaugă alte 417 milioane lei, contestate în instanță. Și Primăria Galați are de recuperat 44 milioane de lei, taxe și impozite neonorate. Un alt creditor de stat important este Direcția Bazinală Ape Prut, cu două milioane de lei.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Dan Șucu i-a decis soarta lui Daniel Pancu! Ședință de urgență la Rapid: ce se întâmplă cu Andrei Șucu. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT