FOTO: Mafia lemnului, capturată de Poliția Română. Cine sunt infractorii

Autoritățile române au început să tragă pe dreapta vehiculele cu transporturi suspecte de lemn. Un exemplu în acest sens reprezintă un TIR care a fost confiscat, după ce polițiștii au constatat nereguli. 
Filip Stan
26 feb. 2023, 13:49
FOTO: Mafia lemnului, capturată de Poliția Română. Cine sunt infractorii

Vehiculul în valoare de 40.000 de euro a fost confiscat și lăsat în custodia IPJ Suceava împreună cu lemnul confiscat. Șoferul nu avea documentele necesare pentru a justifica transportul.

Acțiunea a fost semnată de polițiștii din Vadu Moldovei, Suceava. Aceștia au intervenit pe linie silvică. Astfel, au stabilit că respectiva companie, ce administrează un depozit situat în localitatea Mălini, transporta cantități de lemn înscrise în avize cu încălcarea prevederilor legale și fără proveniență legală.

Șoferul vehiculului era un tânăr de 28 de ani, din Mălini-Suceava, deci din zonă. TIR-ul a intrat în județul Neamț și a fost preluat de polițiștii suceveni de acolo, după verificări în bazele de date.

 

Infractorii, capturați de polițiști. S-a întocmit dosar penal pentru transport ilegal de lemn

 

Agenții de Poliție au întocmit dosar penal privind infracțiunea de „transport cu orice mijloace de transport a materialelor lemnoase, în volum de peste 10 metri cubi, neînsoțite de documente specifice de transport”.

În continuarea cercetărilor, materialul lemnos a fost măsurat de către reprezentanții Ocolului Silvic Râșca, rezultând un volum total de 23.264 mc lemn rotund rășinoase (din care 4.278 mc lemn rotund brad și 18.986 mc lemn rotund molid).

Materialul lemnos a fost evaluat 4.327 lei și a fost indisponibilizat, respectiv lăsat în custodia Ocolului Silvic Râșca, depozitul Sevastian.

Ansamblul rutier folosit la transport, în valoare de 40.000 Euro, format din cap tractor și semiremorca, a fost indisponibilizat, sigilat și lăsat în custodie în spațiul special amenajat al IPJ Suceava, au transmis autoritățile, printr-un comunicat de presă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
„La FCSB sunt doi patroni!” Meme Stoica dezvăluie cui îi aparține, de fapt, afirmația: “E un impostor! I-am spus lui Gigi Becali”
Capital.ro
Pensionarea anticipată, condiții mai stricte în România. Ce vechime trebuie să aibă românii și cât pot pierde din pensie
Playtech.ro
Calendarul restricțiilor pentru mașinile vechi din București. Ce autoturisme nu vor mai putea circula din 2027 și până în 2032
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Delegația Invest Qatar, vizită la București la inițiativa omului de afaceri Dragoș Dobrescu! România și Qatar consolidează legăturile economice într-un eveniment de gală
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România