Petre Mărgineanu este un tânăr fotograf care a devenit cunoscut datorită proiectului "Locuri uitate", pe care l-a iniţiat când avea doar 15 ani. Opera sa se adresează oamenilor îndrăgostiţi de istorie şi de poveştile spuse de locuri prin care trecem, poate, zilnic, fără a le observa, însă.
Câţiva ani mai târziu, în jurul acestei idei s-a strâns o comunitate formată din mii de oameni îndrăgostiţi de istorie şi de poveşti ale oraşelor României. Până la vârsta de 18 ani, Petre Mărgineanu a explorat şi a documentat prin fotografiile sale peste 200 de spaţii - tuneluri, case abandonate şi acoperişuri - din Bucureşti şi din alte oraşe.
Acum, la frumoasa vârstă de 21 de ani, Petre a mers la Cernobîl pentru a surprinde în imagini ruinele pline de amintiri şi poveste ale oraşului.
Cum te-ai decis să mergi să vizitezi oraşul Cernobîl?
Pentru mine, ca explorator urban, a fost întotdeauna un vis să ajung acolo. Nu mi-au fost îndeajuns locurile abandonate din România sau "OZN-ul" din Bulgaria. Cernobîl este o mină de aur când vorbim de clădiri abandonate. Eu, locuind de ceva timp în Danemarca, mi-am convins unul dintre prieteni să vină cu mine, iar cu alţi doi prieteni ne-am întâlnit în Cluj-Napoca. Astfel am mers cu maşina până la Kiev, iar de acolo imediat în Cernobîl de unde ne-a întâmpinat ghidul nostru.
Acolo nu poate intra oricine, există numeroase "check-in-uri" unde armata ne controlează actele şi nu numai. De fiecare dată când ieşeam dintr-o zonă contaminată ne testau de radiaţii.
Care a fost prima ta impresie când ai ajuns acolo?
După o cursă lungă, fără autostradă şi extrem de multe gropi, am ajuns la Cernobîl cu bine, fiind deja afectaţi emoţional de anumite zone extrem de sărace din Ucraina. Cazarea am avut-o într-un hotel din Cernobîl.
Am ajuns acolo pe seară, ne-au controlat actele, iar a doua zi la prima oră am plecat să explorăm. Pot spune că pe tot parcursul şederii mele în Cernobîl am avut un sentiment de tristeţe şi totodată eram foarte fericit că sunt acolo şi că pot fotografia locurile ce odinioară erau pline de viaţă.
Tot în jurul meu era abandonat, iar anumite clădiri încă mai aveau pe acoperişurile lor stema comunistă.
Ce te-a marcat cel mai mult din ceea ce ai văzut acolo?
Cel mai mult m-a marcat una dintre multele grădiniţe pentru copii, unde paturile şi jucăriile au rămas aproape intacte. Ne-a întristat extrem de mult ceea ce am văzut acolo. Pe lângă multe măşti de gaze pentru copii erau jucăriile prăfuite, iar în dulăpioare erau încălţările şi bluziţele copiilor.
Multe alte locaţii aş putea să adaug aici: magazin de piane, magazin de televizoare, blocurile de locuinţe, unde, în unele camere mai exista mobilier. Multe dintre aceste blocuri arătau aproape identic la exterior, dar şi la interior cu blocurile comuniste din Bucureşti. Pentru mine era un scenariu apocaliptic.
Care este fotografia ta preferată din cele realizate în Cernobîl? Ce îţi exprimă ea?
Fotografia cu paturile pentru copii este una dintre cele mai interesante pentru mine. Îmi exprimă foarte multă tristeţe. Acolo este aşezată pe un patuţ o păpuşă de bebeluş. Probabil a fost pusă de cineva care venise înaintea mea acolo pentru a da mai bine în cadru, un cadru care este extrem de trist.
Cum poţi descrie în câteva cuvinte întreaga experienţă petrecută acolo?
Pot spune că în ceea ce priveşte explorarea urbană, unde aventurile mele sunt postate pe pagina de Facebook "Locuri uitate", această aventură la Cernobîl împreună cu cea din Budzludja, în Bulgaria, sunt cu siguranţă în top 5 explorări urbane pe care le-am făcut.
A fost o experienţă extraordinară pe care cu siguranţă o voi mai face.
Pe Petre Mărgineanu îl puteţi urmări aici:
Explozia puternică de la Centrala Nucleară din Cernobîl
26 aprilie 1986. O explozie puternică distruge reactorul cu numărul 4 al Centralei Nucleare "Vladimir Illyich Lenin" de la CernobÎl. În 2016, la 30 de ani de la producerea dezastrului, se estima că aproximativ 5 milioane de oameni locuiau în zone contaminate încă cu radiaţii.
Accidentul s-a produs ca urmare a neglijenţei operatorilor care coordonau activitatea reactoarelor. Cu o zi în urmă, inginerii puseseră dispozitivele în funcţiune la o energie foarte scăzută, fără a ţine cont de măsurile de siguranţă care se impuneau în acea situaţie.
Reactoarele folosite erau fabricate pentru a produce atât energie electrică, cât şi energie nucleară, prin fisiunea atomilor de putoniu. Dispozitivele erau diferite faţă de cele folosite la acea vreme, deoarece funcţionau pe baza unor moderatoare cu grafit şi răcitoare de apă. Aceste modele de reactoare erau extrem de instabile atunci când funcţionau la energie scăzută. Operatorii nu au ţinut cont de acest lucru, iar când au încercat să oprească dezastrul era deja mult prea târziu.
În dimineaţa zilei de sâmbătă, 26 aprilie 1986, la ora locală 01:23 (ora României 01:23), reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a explodat, trei dintre muncitorii aflaţi în apropiere murind pe loc. Specialiştii estimează că în urma producerii detonaţiei, nivelul de radiaţii din atmosferă atinsese 14 exabecquerel (140 de milioane de triliarde de nuclee dezintegrate pe secundă).
Conform unui raport întocmit în anul 2015 de specialiştii Greenpeace, locuitorii oraşelor din apropierea zonei în care s-a produs accidentul consumau încă alimente contaminate cu izotopi precum cesiu-137 şi stronţiu-90. Reprezentanţii organizaţiei susţineau că această problemă va persista încă multe decenii sau chiar secole de acum înainte.
În primele zile de după producerea accidentului, substanţele radioactive au fost detectate numai pe teritoriul Ucrainei, însă în foarte scurt timp, ele au început să afecteze şi celelalte ţări ale Europei. Studii ulterioare, realizate în ţări precum Federaţia Rusă, Polonia şi Belarus, arătau că peste 1 milion de oameni suferă de boli asociate cu expunerea la radiaţii.
facebook
twitter
