Fructe pentru elevi cumpărate prin program finanţat de UE şi plătite cu bani de la buget

Autorităţile din România au cumpărat fructe pentru şcolari printr-un program finanţat de Uniunea Europeană, dar nu au mai cerut banii de la UE. Astfel, mai multe consilii judeţene au provocat o gaură de aproape un milion de euro în bugetul de stat. Banii care nu au fost decontaţi nu mai pot fi recuperaţi.
Romania TV
13 iun. 2012, 08:46
Fructe pentru elevi cumpărate prin program finanţat de UE şi plătite cu bani de la buget

Anul şcolar 2010-2011 a fost al doilea an consecutiv în care România a implementat un program al Uniunii Europene de încurajare a consumului de fructe în şcoli.

Mai exact, elevilor li se ofereau gratuit mere. Pentru acest program, Uniunea a alocat României fonduri nerambursabile de aproape 10 milioane de euro. 39 de judeţe au participat la implementarea programului. Din păcate, nu toate au solicitat sprijin financiar de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură. Este vorba de 5 judeţe care au distribuit mere în şcoli şi au preferat să plătească fructele din propriul buget. Aşa a ajuns România să piardă aproape un milion de euro, bani ce nu mai pot fi recuperaţi. Totuşi avem şi un motiv de bucurie, dacă se poate spune aşa. Dacă în primul an al programului gradul de absorbţie al fondurilor a fost de doar 6%, în cel de-al doilea an absorbţia fondurilor a atins 35 de procente.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Marius Șumudică a dat de pământ cu transferurile FCSB după 2-2 cu Farul: „Nu au adus niciun plus”. Cine l-a mai dezamăgit?
Capital.ro
Nicușor Dan a promulgat legi pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR. Șeful statului spune că accesul la fonduri europene rămâne garantat
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Amendă dacă vorbești pe speaker. Controale în autobuze
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România