Funeriu: „Vrem ca tinerii să fie conectaţi la ce se întâmplă în lume, China este o parte importantă”

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, susţine că tinerii români sunt interesaţi de limba şi cultura chinează, de aceea ei trebuie să aibă toate condiţiile pentru a învăţa în această limbă şi pentru a fi conectaţi la ceea ce se întâmplă în lume, China fiind parte importantă a lumii.
Romania TV
31 ian. 2012, 18:21
Funeriu:

Ministrul Daniel Funeriu şi ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Huo Yuzhen, au semnat un nou acord de cooperare în domeniul învăţământului între ministerele de resort din cele două ţări.

Vrem ca tinerii noştri să fie conectaţi la ceea ce se întâmplă în lume, iar China este o parte importantă a acestei lumi„, a spus, marţi, ministrul Daniel Funeriu, citat într-un comunicat al Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului (MECTS), potrivit Mediafax.

Documentul, valabil până la 31 decembrie 2014, prevede continuarea şi intensificarea relaţiilor dintre cele două state în domeniul învăţământului, la toate nivelurile. Acesta reprezintă, totodată, premisa extinderii colaborării în domenii conexe, precum tineretul şi cercetarea, a precizat sursa citată.

În cadrul întâlnirii, ministrul Daniel Funeriu a vorbit şi despre interesul tinerilor din România pentru limba şi cultura chineză. El şi-a exprimat dorinţa ca tinerii să poată învăţa limba chineză, o limbă din ce în ce mai utilizată.

Ministrul Daniel Funeriu a invitat partea chineză să participe la evenimentele asociate Conferinţei Ministeriale Bologna şi la cea de-a treia ediţie a Bologna Policy Forum, ce vor fi organizate de către MECTS, la Bucureşti, în perioada 26-27 aprilie.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
S-a retras de la naționala Braziliei, dar a făcut o investiție spectaculoasă. Pe ce a dat Neymar 26 de milioane de euro
Capital.ro
Cod rutier 2026. Documente obligatorii pentru șoferi. Amendă de până la 1.730 de lei dacă le uiți acasă. Poza nu este suficientă
Playtech.ro
Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Un nou venit la pensie pentru români, cum funcționează. Legea a fost deja adoptată
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?