GayFest 2012 are loc săptămâna aceasta, la Bucureşti

Manifestarea GayFest, organizată din 2004 de Asociaţia ACCEPT la Bucureşti, se desfăşoară şi în acest an timp de o săptămână, în care vor avea loc concerte, expoziţii, reprezentaţii de teatru, proiecţii de filme şi petreceri, culminând cu Marşul Diversităţii, sâmbătă.
Romania TV
25 iun. 2012, 11:18
GayFest 2012 are loc săptămâna aceasta, la Bucureşti

GayFest este expresia mişcării pentru drepturi civile a persoanelor LGBT, o manifestare care combină activismul politic (marş, dezbateri) cu cel cultural (spectacole de teatru, proiecţii de filme, expoziţii).

Seria de evenimente din această ediţie va începe luni, la ora 17.00, cu „Biblioteca vie” de la Cafe Voyage, un eveniment prin care persoane din comunitatea LGBT intră în contact cu „cititorii” – oameni care vor să le afle poveştile.

Printre evenimente se numără spectacole de teatru – „Jehanne Unscharf”, despre o Ioana d’Arc contemporană, şi „ROGVAIV”, un spectacol-document despre intoleranţa exprimată public, deschis, fără niciun fel de control, responsabilitate sau ruşine de lideri de opinie şi personalităţi ale vieţii publice din Republica Moldova în 2011, filme – „Roma Boys/ Băieţi Roma”, cu participarea actorului în rolul principal David Tiser, „The Sons of Tennessee Williams/ Fiii lui Tennessee Williams”, „Secret years/ Anii tăinuiţi” şi „Becoming Penny/ Devenind Penny”, cu participarea regizorului şi actriţei în rol titular – „femeia trans” Penny Panagi.

Acestora li se adaugă Queer Night cu Crazy Bitch in a Cave, care susţine spectacole live excentrice, cu efecte vizuale, modă avantgarde, sunet şi carismă, o reprezentaţie de spoken word (Lady Gaby) şi muzică (Dj Boru), un concert Scream Club şi Dj Bogman, o expoziţie de artă comunitară, ateliere de samba şi conferinţe.

Marşul Diversităţii, celebra paradă anuală, va avea loc sâmbătă, în intervalul orar 17.00 – 19.00, pe traseul Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei – metrou Izvor.

Programul complet al evenimentelor GayFest se găseşte pe site-ul www.gay-fest.ro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă a „sărit” la Cornel Dinu! Ce a cerut clubului Dinamo. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan! Un nou nume vrea să îi ia locul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT