Generalul Ioan Sârbu, acuzat că a dat contracte cu dedicaţie Spitalului Militar

Generalul şi medicul Ioan Sârbu este acuzat că în 2008, pe vremea când era şef la spitalului Militar Bucureşti, a cumpărat un sistem de implantologie dentară de ultimă generaţie care nu a fost folosit niciodată. Mai mult, aparatul este ieșit din garanție, consumabilele au expirat, iar repunerea în funcţiune presupune costuri suplimentare de 20.000 de euro. Contractul prin care a fost achiziţionat aparatul medical a intrat în vizorul procurorilor DNA.
Ionela Marcu
13 iul. 2015, 12:32
Generalul Ioan Sârbu, acuzat că a dat contracte cu dedicaţie Spitalului Militar

În data de 06.10.2008, comandantul SUUMC, generalul-medic Ioan Sîrbu, a cerut ministrului Apărării Naționale să-i aprobe repartizarea sumei de 5.140.000 lei din veniturile proprii ale MApN, pentru achiziționarea unor echipamente medicale, justificând că suma respectivă fusese anterior alocată pentru achiziția unui computer tomograf, achiziționat, în final, din fonduri de la bugetul de stat. Lista a fost aprobată de ministru, însă șeful Direcției financiar-contabile nu și-a pus semnătura, existând diferențe între raportul prin care s-a făcut solicitarea și listă, cu referire la sursa banilor pentru achiziție.

Conform documentului intrat în posesia EVZ, în urma auditului s-a stabilit că sub comanda generalului Ioan Sîrbu, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” a încheiat, în perioada 2006-2009, contracte cu societăți comerciale „în detrimentul instituției”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
37 de milioane de euro pentru Gigi Becali: „Din două telefoane și un transfer bancar!”
Capital.ro
Salariul minim ar putea crește la 5.000 de lei de la 1 ianuarie 2027. Guvernul pregătește negocieri cu sindicatele și patronatele
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
Răsturnare de situație! Unde a ascuns Călin Georgescu banii, de fapt
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT