Geoană nu renunţă la Senat: PSD vrea să dea pe tavă lui Băsescu a doua funcţie în stat

Mircea Geoană a comentat decizia BPN a PSD de a cere schimbarea lui de la conducerea Senatului. "Este o decizie pripită şi face rău partidului", a spus Geoană. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat luni că social-democraţii îl propun pe Titus Corlăţean pentru funcţia de preşedinte al Senatului.
Romania TV
07 nov. 2011, 15:13
Geoană nu renunţă la Senat: PSD vrea să dea pe tavă lui Băsescu a doua funcţie în stat

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că decizia BPN al PSD în privinţa sa este „pripită şi nejustificată”, că aceasta face rău partidului.

„Este o decizie cu consecinţe extrem de complicate pentru USL. Nu există nicio formulă de schimbare a preşedintelui Senatului fără vot în plen. Din punctul meu de vedere este o greşeala strategică majoră şi sper că cei care au luat-o să-şi asume răspunderea pentru ea. Luarea acestei decizii reprezintă şi pierderea ultimei redute în faţa Coaliţiei. Va exista o propunere din partea grupului PSD şi vom vedea care sunt realităţile din Senat„, a declarat Mircea Geoană după întâlnirea cu senatorii PSD.

Întrebat dacă colegii de partid i-au reproşat că decizia de înlocuire a sa are legătură cu zvonurile legate de o posibilă negociere a sa cu UNPR, Mircea Geoană a răspuns că „toate aceste neghiobii sunt neadevarate, am încerca să-mi fac destul de bine treaba la conducerea Senatului şi nu cred că fără mine s-ar fi putut obţine şi micile victorii ale Opoziţiei la Senat”.

Geoană a mai spus că nu a primit niciun fel de reproş din partea colegilor din PSD, dar că bănuieşte că aceştia au fost deranjaţi de vizita pe care el a făcut-o săptămîna trecută în Statele Unite, iar înlăturarea sa va duce la pierderea de către social-democraţi a poziţiei de preşedinte al Senatului.

„Este o forma de izolare sau eliminare a mea. Nu înţeleg care este câştigul în cazul eliminării mele. Să mă bată Dumnezeu dacă înţeleg care este calculul în acest caz. Un singur lucru am cerut în acest partid: respect. Nu accept ca atunci când există decizii aiurite să stăm impasivi. Se încearcă oferirea pe tava a acestei funcţii Puterii. Îi pun pe tava lui Băsescu această a doua funcţie importantă în stat„, a mai spus Mircea Geoană.

Preşedintele PSD Victor Ponta a anunţat luni că prin vot s-a decis atât la nivelul Biroului Permanent Naţional cât şi al grupului senatorial al partidului ca funcţia de şef al Senatului să fie preluată de Titus Corlăţean. Corlăţean ocupă în prezent funcţia de preşedinte al Comisiei de politică Externă din Senatul României, iar propunerea PSD era ca Titus Corlăţean şi Mircea Geoană să facă rocadă de funcţii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT