George Simion, prima reacţie privind demiterea ministrului Gabriela Firea: „Dumnezeu nu doarme”

George Simion, liderul AUR, a postat pe Facebook prima reacție privind demisia a Gabrielei Firea din fruntea Ministerului Familiei, fiind unul dintre primii oameni politici importanţi care au comentat decizia.
Mircea Filipescu
14 iul. 2023, 19:34
George Simion, prima reacţie privind demiterea ministrului Gabriela Firea:

Cu toate acestea, George Simion nu a făcut nicio referire textuală la azilele groazei, ci a invocat PLX 145, adică proiectul de lege promovat de Gabriela Firea, despre care preşedintele AUR a declarat în numeroase rânduri că urmăreşte să despartă copiii de familii.

”Dumnezeu nu doarme: autoarea PLX 145, Gabriela Firea, va rămâne fără minister!”, a scris Simion pe Facebook.

Reamintim că proiectul de lege PLX 145/2023 privind prevenirea separării copilului de familie prevede sprijinirea părinților care sunt în situații vulnerabile, alături de copiii lor, tocmai pentru a ca părinții să nu mai fie nevoiți sa dea copilul în plasament din cauza sărăciei. Totuși, la momentul la care Firea a anunțat public proiectul de lege, în spațiul public au apărut voci care acuzau că legea ar permite autorităților să ia mai ușor copiii de lângă părinți.

În urma dezvăluirilor privind azilele groazei din Voluntari, unde vârstnicii erau tratați inuman, a fost cerută demisia Gabrielei Firea, ministra Familiei, și a lui Marius Budăi, fost ministru al Muncii. Cel din urmă și-a dat demisia, însă Firea nu. Surse din interiorul PSD au declarat că Firea are la dispoziție până luni, 17 iulie, să își prezinte demisia. În caz contrar, PSD ar urma să îi retragă sprijinul politic.

Citeşte şi: EXCLUSIV | Gigi Becali urlă în direct la România TV în apărarea Gabrielei Firea: „Dacă ea s-a suspendat și din ministru și din partid nu este clar că nu o mai interesează politica? Acum își vede de familie și asta e”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Iubita lui Kylian Mbappe, decizie radicală după ce fanii au strâns peste 2.000.000 de semnături pentru plecarea starului de la Real Madrid
Capital.ro
Schimbare pentru românii care își fac carte de identitate. Ce acte ar putea dispărea din procedură. Autoritățile, obligate să verifice singure
Playtech.ro
Luna albastră din mai 2026 luminează cerul: când se vede fenomenul rar și de ce nu va fi, de fapt, albastră
Adevarul
O familie cu doi copii a vândut tot și a plecat în jurul lumii: „Nu au nevoie de școală”
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Este ultimul care a vorbit cu Mircea Lucescu și a dezvăluit ce l-a rugat fostul selecționer de pe patul de spital: ”Au fost momente dificile”
MediaFlux
Gest incredibil făcut de Donald Trump față de o fetiță. Momentul jenant din Biroul Oval a fost filmat VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR