Gerea a discutat cu SOCAR despre „posibila” participare a companiei azere la privatizarea Oltchim

Ministrul Economiei, Andrei Dominic Gerea, a discutat luni cu vicepreşedintele companiei petroliere azere SOCAR, David Memedov, şi cu ambasadorul Azerbaijanului în România, Farid Abdinbayov, "aspecte privind posibila" participare la privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT).
Romania TV
16 dec. 2013, 20:42
Gerea a discutat cu SOCAR despre

„În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte privind posibila participare a companiei azere la privatizarea combinatului Oltchim„, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, acţionarul majoritar al Oltchim, citat de Mediafax.

Oltchim este în insolvenţă din ianuarie 2013.

Statul a înfiinţat, în această lună, firma Oltchim SPV, care controlează activele Oltchim, şi care va fi scoasă la vânzare în 3 februari anul viitor. Activele Oltchim sunt evaluate la 305,24 milioane de euro.

CITEŞTE ŞI: Două companii din China au semnat o scrisoare de intenţie cu administratorii judiciari ai Oltchim

După întâlnirea cu Gerea, delegaţia azeră a efectuat o vizită de lucru la Oltchim.

„Şeful delegaţiei azere a apreciat relaţiile tradiţionale dintre cele două ţări, în cadrul cărora SOCAR ar putea să continue activitatea de investiţii în România”, se mai arată în comunicat.

Gerea afirma, la sfârşitul lunii octombrie, că există trei consorţii internaţionale care şi-au manifestat interesul pentru preluarea Oltchim. Statul a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza Oltchim.

Compania SOCAR este prezentă în România pe segmentul distribuţiei de carburanţi în benzinării, cu o reţea de 20 de unităţi. Planurile compaiei azere vizează crearea unei reţele de 300 de benzinării în decurs de câţiva ani.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT