Germania şi Franţa vor să consolideze rolul militar al Uniunii Europene

Germania și Franța și-au prezentat luni viziunea asupra unui rol militar consolidat al Uniunii Europene (UE), a cărui necesitate a fost evidențiată mai ales în urma atacurilor teroriste din Europa din ultimele 18 luni.
Filip Stan
12 sept. 2016, 16:30
Germania şi Franţa vor să consolideze rolul militar al Uniunii Europene

Berlinul și Parisul au publicat un document comun înaintea summitului extraordinar al UE de la Bratislava care va avea loc vineri. Documentul include elaborarea unor planuri pentru crearea unor cartiere generale ale misiunilor UE și desfășurarea de summituri periodice consacrate politicii de apărare și securitate europene.

”Este momentul pentru întărirea solidarității noastre și a capacităților de apărare europene, pentru a ne proteja granițele și cetățenii Uniunii Europene mai eficient”, se menționează în documentul de șase pagini.

Citeşte şi Ministrul Apărării către tinerii militari: Contextul de securitate, mai complicat decât oricând după 1989

De asemenea, se propune o mai bună cooperare între UE și NATO pentru combaterea amenințărilor comune la adresa securității, inclusiv în mediul online, și o îmbunătățire a schimbului de imagini din satelit în vederea protejării eficiente a granițelor externe ale UE.

”Obiectivul este o uniune europeană și în domeniul apărării. Nu este vorba despre concurență cu NATO, ci despre nevoia de a avea o Europă mai puternică. Dacă așteptăm euroscepticii, atunci vom merge doar înapoi”, explica în urmă cu câteva luni un oficial guvernamental german.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Marele vis al copilăriei lui David Popovici, dezvăluit chiar de campion: „În loc de Spider-Man, aveam tort cu cercurile olimpice!”
Capital.ro
Surpriza de pe piața muncii: meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte