Gheorghe Funar, exclus din PRM

Gheorghe Funar a fost exclus din PRM de către Corneliu Vadim Tudor. Anunțul vine cu doar o zi înaintea congresului unde va fi ales noul preşedinte, iar cele mai mari șanse le avea chiar Funar, transmite România TV.
Romania TV
26 iul. 2013, 07:57
Gheorghe Funar, exclus din PRM

„Împins de la spate de o nevastă abuzivă şi carieristă, care vrea să-l vadă, iar, şef de partid (după ce a băgat în groapă PUNR-ul), Gh. Funar muşcă mâna care l-a făcut senator, timp de 4 ani”, a spus Vadim Tudor despre Funar.

Potrivit Evz.ro, după ce sâmbăta trecută Corneliu Vadim Tudor a convocat la București un Congres Extraordinar care să-l reconfirme ca președinte, sâmbăta viitoare este rândul puciștilor care l-au demis din fruntea partidului să organizeze propriul Congres.

Pe 15 iunie, la un Consiliu Național ce a avut loc la Palatul Parlamentului, s-a votat suspendarea lui Corneliu Vadim Tudor din funcția de președinte al PRM. Nemulţumiţii, care spun că reprezintă 24 de organizații județene, i-au reproşat fondatorului PRM că a îngropat partidul. Evident, tribunul nu a recunoscut decizia și a acuzat PSD și pe Viorel Hrebenciuc că s-ar afla în spatele puciului.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT