Cazierul infracţiunilor sexuale va fi eliberat în Bucureşti şi sâmbătă şi duminică. Număr crescut de cereri pentru aceste documente

Poliţia Capitalei anunţă că, din cauza numărului mare de solicitări pentru eliberarea cazierului infracţiunilor sexuale, mai multe ghişee vor fi deschise sâmbătă şi duminică. Dacă solicitantul nu apare că ar fi săvârşit infracţiuni de natură sexuală, adeverinţa se eliberează de obicei pe loc.
Romania TV
06 sept. 2019, 12:06
Cazierul infracţiunilor sexuale va fi eliberat în Bucureşti şi sâmbătă şi duminică. Număr crescut de cereri pentru aceste documente

Având în vedere prevederile Legii nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare – până la operaţionalizarea Registrului, structurile de cazier judiciar pot elibera adeverinţe din care să rezulte dacă persoana verificată a săvârşit vreuna dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 alin. (1).

Întrucât, în ultima perioadă, numărul solicitărilor pentru eliberarea acestor documente a crescut semnificativ la nivelul structurilor din Bucureşti, în vederea oferirii unui serviciu de calitate cetăţenilor, Poliţia Capitalei a dispus ca, în zilele de 7 şi 8 septembrie, în intervalul orar 09.00 – 17.00, la nivelul fiecărui Sector de Poliţie va fi deschis câte un ghişeu de eliberarea a acestor documente„, a transmis Poliţia Capitalei.

Astfel, în ziua de 07.09.2019, între orele 09.00 – 17.00, vor fi deschise ghişee la nivelul următoarelor subunităţi:

– Sectorul 1 Poliţie prin intermediul Secţiei 5 Poliţie;
– Sectorul 2 Poliţie prin intermediul Secţiei 8 Poliţie;
– Sectorul 3 Poliţie prin intermediul Secţiei 12 Poliţie;
– Sectorul 4 Poliţie prin intermediul Secţiei 15 Poliţie;
– Sectorul 5 Poliţie prin intermediul Secţiei 24 Poliţie;
– Sectorul 6 Poliţie prin intermediul Secţiei 22 Poliţie;
– Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative la sediul Secţiei 10 Poliţie.

În ziua de 08.09.2019, între orele 09.00 – 17.00, vor fi deschise ghişee la nivelul următoarelor subunităţi:
– Sectorul 1 Poliţie prin intermediul Secţiei 2 Poliţie;
– Sectorul 2 Poliţie prin intermediul Secţiei 6 Poliţie;
– Sectorul 3 Poliţie prin intermediul Secţiei 12 Poliţie;
– Sectorul 4 Poliţie prin intermediul Secţiei 15 Poliţie;
– Sectorul 5 Poliţie prin intermediul Secţiei 18 Poliţie;
– Sectorul 6 Poliţie prin intermediul Secţiei 20 Poliţie;
– Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative la sediul Secţiei 10 Poliţie.

Cererea pentru eliberarea adeverinţei poate fi depusă, personal sau prin împuterniciţi pe baza unei procuri notariale, la Compartimentele de Relaţii cu Publicul.

Dacă persoana căutată NU este cunoscută în evidenţele cazierului judiciar i se va i elibera, de regulă, pe loc, adeverinţa pentru persoane necunoscute cu menţiuni care pot face obiectul Registrului naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor pe modelul tipizat. Dacă persoana căutată APARE CU ORICE FEL DE MENŢIUNI în evidenţele cazierului judiciar, adeverinţa va fi eliberată în cel mult 30 de zile„, a mai transmis Poliia Capitalei.

În 29 iunie a intrat în vigoare Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

Registrul este „un mijloc de cunoaştere, supraveghere şi identificare operativă a persoanelor care au comis fapte precum hărţuire şi hărţuire sexuală, trafic de persoane şi trafic de minori, proxenetism şi folosire a prostituţiei infantile, viol şi agresiune sexuală, act sexual cu un minor şi corupere sexuală a minorilor, pornografie infantilă, incest etc„.

Persoanele înscrise în baza de date – cei care au fost găsiţi vinovaţi de infracţiuni sexuale, după efectuarea pedepsei – vor fi obligate să anunţe intenţia schimbării domiciliului şi a deplasărilor din localitate mai lungi de 15 zile, iar poliţiştii sunt obligaţi să facă verificări periodic (minimum odată la trei luni).

De asemenea, există şi obligaţia de actualizare a altor date personale precum fotografii recente pentru o identificare rapidă şi exactă în cazul comiterii unei noi fapte, iar nerespectarea prevederilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

După modelul şi procedurile cazierului judiciar, persoanelor li se va elibera un certificat de integritate pe baza înscrisurilor în Registru, iar acesta va putea fi solicitat inclusiv înainte de angajare.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Cel mai mare regret al cântăreței Nico! Are legătură cu trupa B.U.G. Mafia
Fanatik.ro
Denis Drăguș renunță la o avere pentru a semna cu FCSB! Câți bani vrea de la Trabzonspor
Capital.ro
Se introduce portofelul digital. Schimbare majoră pentru români și restul europenilor începând din 2027. Documentele care vor putea fi folosite direct pe telefon
Playtech.ro
Ce ar însemna pentru România intrarea în „junk”. Cum ar putea fi afectați direct românii, de la rate la taxe
Adevarul
Atac spectaculos în Marea Neagră. Ucrainenii au scufundat nava rusă „Izumrud”, implicată în incidentul din strâmtoarea Kerci
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Când Bulgaria a încetat să fie gluma noastră și noi am devenit gluma Europei
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?