Gigel Ştirbu, despre propunerea Danei Gîrbovan la Ministerul Justiţiei: PSD încearcă să blocheze justiţia

Vicepreşedintele PNL Gigel Ştirbu critică propunerea făcută de social-democraţi pentru conducerea Ministerului Justiţiei, susţinând că Dana Gîrbovan a dat declaraţii de presă pozitive şi umile faţă de acte normative propuse de PSD - ALDE.
Filip Stan
23 aug. 2019, 15:53
Gigel Ştirbu, despre propunerea Danei Gîrbovan la Ministerul Justiţiei: PSD încearcă să blocheze justiţia

„Ce nu i-a reuşit lui Liviu Dragnea acum doi ani jumătate, să o numească pe Dana Gîrbovan în fruntea Ministerului Justiţiei, îi iese acum, în august 2019, prin schimbarea Anei Birchall, prin controversata decizie CEx al PSD, culmea, pe data de 23 august. 23 august, fosta zi naţională a României, acum 30 de ani, poate fi considerată o zi de tristă amintire acum, şi mai mult, dar şi un nou reper pentru faptul că PSD este demnul urmaş al Partidului Comunist Român, prin moştenirea şi aplicarea vechilor metehne tributare. Cum poate PSD, în anul 2019, să desemneze un ministru al Justiţiei doar pentru faptul că a aservit şi a dat declaraţii de presă pozitive şi umile vizavi de ordonanţele de urgenţă promovate de PSD – ALDE, care au fost, de fapt, doar legi strâmbe în domeniul Justiţiei, împotriva garantării drepturilor şi libertăţilor fundamentale”, afirmă Ştirbu, într-un comunicat transmis vineri.

El arată că, în februarie 2017, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis un dosar privind adoptarea şi, ulterior, abrogarea controversatei OUG 13, Dana Gîrbovan califica ancheta DNA drept „un derapaj” şi cerea „o analiză serioasă la nivel de sistem pentru a se stabili care au fost cauzele unui astfel de derapaj”.

De asemenea, deputatul PNL precizează că Dana Gîrbovan a criticat şi organizarea referendumului pe justiţie din 26 mai, despre care a spus că îi aminteşte de „comunism”.

Gigel Ştirbu susţine că PSD se ocupă de plătit poliţe prin propunerea Danei Gîrbovan la Ministerul Justiţiei.

„În loc ca măcar în ceasul al doisprezecelea Guvernul actual să se ocupe de problemele care îi împovărează pe cetăţenii români, să accelereze toate procedurile privitoare la absorbţia de fonduri europene, să nu pierdem peste zece miliarde de euro, bani care pot fi folosiţi pentru o infrastructură modernă, pentru spitale regionale, care pot să fie folosiţi pentru modernizarea instituţiilor de învăţământ, PSD se ocupă de plătit poliţe. După ce a distrus toate echilibrele economice, cum numai un duşman al României ar fi putut-o face, preocuparea PSD nu este alta decât să încerce, în continuare, să blocheze Justiţia să îşi facă treaba. Este evident pentru români faptul că acest Guvern şi majoritatea PSD – ALDE nu vor, cu disperare şi dispreţ, decât să îşi bată joc de cetăţeni şi să pună în aplicare doar decizii şi numiri controversate, pentru a-şi scăpa pielea în faţa justiţiei, de abuzurile abominabile pe care le-au săvârşit în ultimii ani”, conchide deputatul PNL.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Cum ajunge echipa lui Curelea la baraj şi scenariul utopic în care se califică direct la Euro! România U21, misiune imposibilă
Capital.ro
Se schimbă regulile pe piața muncii din Germania. Ce urmează pentru românii care lucrează la marile companii
Playtech.ro
Termenul pe care mulți proprietari îl uită. Ce se întâmplă dacă nu ai plătit a doua rată a impozitului local până pe 30 septembrie
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Decizia PSD după ce a picat Guvernul Mureșan! Anunțul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte