Gol de kinogramă. A năucit trei adversari şi l-a executat pe portar cu un şut sub bară VIDEO

Un atacant de la formaţia suedeză Malmo a reuşit o cascadă de driblinguri în careul celor de la Halmstad şi a marcat un gol de generic, în prima etapă a campionatului Suediei.
Daniel Spătaru
03 apr. 2013, 09:16
Gol de kinogramă. A năucit trei adversari şi l-a executat pe portar cu un şut sub bară VIDEO

Campionatul de fotbal al Suediei a oferit un gol de mare spectacol încă din prima etapă. Sezonul s-a deschis oficial duminică, iar luni seara a fost programată întâlnirea Malmo – Halmstad.

Eroul rundei a fost Tokelo Rantie, de la gazde, un fotbalist în vârstă de 22 de ani, sosit vara trecută în Europa. El a impresionat încă de la debutul la Malmo, reuşind un hattrick în Cupa Suediei. Ulterior, el avea să marcheze şi trei goluri în campionat, dar cel de luni, cu care a deschis noul sezon în Suedia, este probabil cel mai frumos al carierei.

Şi-a ameţit pur şi simplu trei adversari şi l-a executat pe portar cu un şut sub bară.