Google sărbătoreşte 160 de ani de la naşterea lui Caragiale cu un logo special

Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852, în satul Haimanale, care îi poartă numele, fiind primul născut al lui Luca Caragiale și al Ecaterinei.

Caragiale a absolvit Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești. Singurul institutor de care autorul „Momentelor” și-a adus aminte cu recunoștință a fost ardeleanul Bazil Drăgoșescu, acela care în schița memorialistică „După 50 de ani” l-a primit în clasă pe voievodul Unirii.

Adolescentul Iancu a început să scrie poezii în taină, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de performanțele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale, actor și șef de trupă, fixată la București sau ambulantă. În 1868 a obținut de la tatăl său autorizația de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, în care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de declamație și mimică. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luându-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie. În același an a fost numit copist la Tribunalul Prahova.

În anul 1871, la propunerea lui Mihail Pascaly, Caragiale a fost numit în funcţia de sufleor şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti. Între anii 1873 şi 1875, Caragiale a fost colaborator  la Revista Ghimpele, unde a publicat versuri şi proză, semnând cu iniţialele Car şi Policar.

Alte articole

Poziția #1 în Google și-a pierdut o treime din relevanță: Cum schimbă IA dinamica folosirii internetului

Memoria Video a istoriei României, dată gratis la Google. Cum a „exportat” TVR 10.000 de casete din Arhiva Națională, sub acoperirea unei „digitalizări gratuite”

Poemul „Versuri” publicat în „Revista contemporanî” la 1 octombrie 1874 este semnat cu numele întreg.

Între anii 1878 şi 1881 a colaborat la „Timpul”, alături de Eminescu, Ronetti-Roman şi Slavici. La 1 februarie 1880, revista „Convorbiri literare” a publicat comedia într-un act „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”. Tot în 1878 a început să frecventeze şedinţele bucureştene ale Junimii, la Titu Maiorescu şi să citească din scrierile sale. La Iaşi, a citit „O noapte furtunoasă” într-una din şedinţele de la Junimea. În 1879 a publicat în Convorbiri literare piesa „O noapte furtunoasă”.

În iunie 1885 şi-a început seria articolelor literare şi politice la „Voinţa naţionala”, ziar condus de Alexandru D. Xenopol. La moartea lui Eminescu a publicat articolul „În Nirvana”. A colaborat cu articole politice şi literare la ziarul junimist „Constituţionalul”, sub semnatura C. şi cu pseudonimele Falstaff, Zoil, Nastratin şi Hans. La 8 aprilie 1885, a avut loc reprezentaţia comediei „D-ale Carnavalului”, premiată la 25 ianuarie 1886, dar  fluierată la premieră.

Din 1896, a colaborat sub pseudonimele Ion şi Luca la revista umoristică „Lumea veche”. La „Ziua” a scris articole politice şi un reportaj la moartea lui Alexandru Odobescu. A condus, din 1896, „Epoca literară”, supliment al ziarului „Epoca”. În „Convorbiri critice” şi în „Timpul” şi-a publicat piesele de teatru. Când Slavici şi Coşbuc au început publicarea revistei „Vatra” (1894), Caragiale s-a aflat printre principalii colaboratori. Din 1895 şi până în 1899 a colaborat la revistele: Gazeta poporului, Epoca, Drapelul, Povestea vorbei, Lumea veche, Adevărul, Foaie interesantă, Literatura şi arta românească, Pagini literare.

În 1896 a condus „Epoca literară”. Din 1899 a început să publice la Lupta, Luceafărul, Românul, Convorbiri. Din 1899 a susţinut la „Universul” seria de „Notiţe critice”, care a oferit materiale volumului „Momente”. Prin articolul „Despre Teatrul Naţional”, de la 19 noiembrie 1899, a indispus comitetul teatral din care el însuşi făcea parte. Ziarul „Die Zeit” din Viena a publicat, la 3 aprilie 1907, sub semnătură „Un patriot”, prima parte din scrierea politică 1907.

Spre deosebire de Eminescu, care vedea în gazetărie o misiune civică directă, Caragiale şi-a asumat-o indirect, ca o pedagogie implicită a prezentării aspectului social, sub forma ironiei, pentru îndreptarea tuturor relelor.

Acuzat că ar fi plagiat „Năpasta” după o piesă a scriitorului maghiar Istvan Kemeny, Caragiale s-a adresat justiţiei câştigând procesul, după care s-a mutat împreună cu familia la Berlin.

După o perioadă de tăcere, Caragiale a publicat broşura „1907 din primăvară până’n toamnă” care se referea la cauzele care au dus la marile mişcări ţărăneşti din primăvara lui 1907.

Ion Luca Caragiale s-a stins din viaţă la 9 iunie 1912, la Berlin.