Google sărbătoreşte 160 de ani de la naşterea lui Caragiale cu un logo special

Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852, în satul Haimanale, care îi poartă numele, fiind primul născut al lui Luca Caragiale și al Ecaterinei.

Caragiale a absolvit Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești. Singurul institutor de care autorul „Momentelor” și-a adus aminte cu recunoștință a fost ardeleanul Bazil Drăgoșescu, acela care în schița memorialistică „După 50 de ani” l-a primit în clasă pe voievodul Unirii.

Adolescentul Iancu a început să scrie poezii în taină, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de performanțele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale, actor și șef de trupă, fixată la București sau ambulantă. În 1868 a obținut de la tatăl său autorizația de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, în care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de declamație și mimică. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luându-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie. În același an a fost numit copist la Tribunalul Prahova.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

În anul 1871, la propunerea lui Mihail Pascaly, Caragiale a fost numit în funcţia de sufleor şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti. Între anii 1873 şi 1875, Caragiale a fost colaborator  la Revista Ghimpele, unde a publicat versuri şi proză, semnând cu iniţialele Car şi Policar.

Alte articole

Google: 9 din 10 adolescenți din România folosesc inteligența artificială pentru învățare sau creativitate

Șefă de la Google însărcinată în șapte luni, accidentată mortal în timp ce mergea pe bicicletă. Familia ei dă în judecată primăria

Poemul „Versuri” publicat în „Revista contemporanî” la 1 octombrie 1874 este semnat cu numele întreg.

Între anii 1878 şi 1881 a colaborat la „Timpul”, alături de Eminescu, Ronetti-Roman şi Slavici. La 1 februarie 1880, revista „Convorbiri literare” a publicat comedia într-un act „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”. Tot în 1878 a început să frecventeze şedinţele bucureştene ale Junimii, la Titu Maiorescu şi să citească din scrierile sale. La Iaşi, a citit „O noapte furtunoasă” într-una din şedinţele de la Junimea. În 1879 a publicat în Convorbiri literare piesa „O noapte furtunoasă”.

În iunie 1885 şi-a început seria articolelor literare şi politice la „Voinţa naţionala”, ziar condus de Alexandru D. Xenopol. La moartea lui Eminescu a publicat articolul „În Nirvana”. A colaborat cu articole politice şi literare la ziarul junimist „Constituţionalul”, sub semnatura C. şi cu pseudonimele Falstaff, Zoil, Nastratin şi Hans. La 8 aprilie 1885, a avut loc reprezentaţia comediei „D-ale Carnavalului”, premiată la 25 ianuarie 1886, dar  fluierată la premieră.

Din 1896, a colaborat sub pseudonimele Ion şi Luca la revista umoristică „Lumea veche”. La „Ziua” a scris articole politice şi un reportaj la moartea lui Alexandru Odobescu. A condus, din 1896, „Epoca literară”, supliment al ziarului „Epoca”. În „Convorbiri critice” şi în „Timpul” şi-a publicat piesele de teatru. Când Slavici şi Coşbuc au început publicarea revistei „Vatra” (1894), Caragiale s-a aflat printre principalii colaboratori. Din 1895 şi până în 1899 a colaborat la revistele: Gazeta poporului, Epoca, Drapelul, Povestea vorbei, Lumea veche, Adevărul, Foaie interesantă, Literatura şi arta românească, Pagini literare.

În 1896 a condus „Epoca literară”. Din 1899 a început să publice la Lupta, Luceafărul, Românul, Convorbiri. Din 1899 a susţinut la „Universul” seria de „Notiţe critice”, care a oferit materiale volumului „Momente”. Prin articolul „Despre Teatrul Naţional”, de la 19 noiembrie 1899, a indispus comitetul teatral din care el însuşi făcea parte. Ziarul „Die Zeit” din Viena a publicat, la 3 aprilie 1907, sub semnătură „Un patriot”, prima parte din scrierea politică 1907.

Spre deosebire de Eminescu, care vedea în gazetărie o misiune civică directă, Caragiale şi-a asumat-o indirect, ca o pedagogie implicită a prezentării aspectului social, sub forma ironiei, pentru îndreptarea tuturor relelor.

Acuzat că ar fi plagiat „Năpasta” după o piesă a scriitorului maghiar Istvan Kemeny, Caragiale s-a adresat justiţiei câştigând procesul, după care s-a mutat împreună cu familia la Berlin.

După o perioadă de tăcere, Caragiale a publicat broşura „1907 din primăvară până’n toamnă” care se referea la cauzele care au dus la marile mişcări ţărăneşti din primăvara lui 1907.

Ion Luca Caragiale s-a stins din viaţă la 9 iunie 1912, la Berlin.