Grămezi de gunoaie pe străzile Aradului. Corpul de Control al Ministerului Mediului face anchetă

Ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat, vineri, că va trimite, luni, Corpul de Control la Arad, pentru a verifica modul în care autorităţile locale au gestionat situaţia creată de operatorul de salubritate, care nu a adunat gunoaiele de pe străzile oraşului.
Romania TV
04 mai 2018, 14:37

Ministrului Mediului a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Prefectura Arad, că luni va trimite Corpul de Control, precum şi Garda Naţională de Mediu la Arad, care vor face verificări după ce pe străzile oraşului s-au adunat grămezi de gunoaie, dar şi în mai multe localităţi din judeţ.

"Retim (n.r. operatorul curent de salubritate) nu e singurul care a greşit. Prin ordin de ministru, luni voi trimite Corpul de Control al Ministrului Mediului şi Garda Naţională de Mediu în control la ADID Arad (n.r. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor judeţul Arad)", a afirmat Graţiela Gavrilescu.

De asemenea, ministrul Mediului a criticat autorităţile publice locale pentru că nu au coordonat "foarte bine sistemul de salubrizare", dar şi ADID Arad, pentru că "a luat aşa, mai uşor, în derâdere aş putea să spun, obligaţiile de mediu pe care le avea astfel încât să-l controleze pe operatorul de salubrizare, iar operatorul de salubrizare a crezut că-i merge aici, văzând că nimeni nu îl întreabă de sănătate".

"Aradul astăzi este sub gunoaie. Retim a beneficiat poate de necunoaştere, încetineală, iar ADID a considerat că e mai bine aşa. Cei care sunt nemulţumiţi şi circulă printre gunoaie sunt cetăţenii acestui judeţ. Sunt focare de infecţie pentru că gunoiul nu s-a ridicat nici din şcoli, sau nu cu frecvenţa trecută în contract. Venind de la aeroportul din Timişoara spre Arad, am mers în anumite localităţi ca să vedem şi avem poze doveditoare că gunoiul nu a fost ridicat", a explicat ministrul Mediului.

Totodată, Graţiela Gabrilescu a anunţat că au fost luate o serie de măsuri. Astfel, până pe data de 6 mai, toate deşeurile ar trebui ridicate de pe domeniul public, iar până pe 7 mai, Retim trebuie să meargă la Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad pentru a-şi completa toate documentele în vederea emiterii autorizaţiei de mediu. De asemenea, până în data de 9 mai, Retim trebuie să preia cele zece autospeciale pe care le are Consiliul Judeţean Arad, pe care să le trimită în teren pentru ridicarea gunoiului menajer.

"Nu vreau să iau în seamă că aceste termene nu vor fi respectate, eu cred că se vor mobiliza. Nu dorim să mergem la extremism, pentru că ne dorim ca arădenii să poată să trăiască într-un mediu curat, sănătos, iar firma să-şi desfăşoare activitatea, iar locurile de muncă create să poată să le păstreze", a precizat Graţiera Gavrilescu.

Operatorul de salubritate Retim a fost sancţionat cu amenzi în valoare totală de 315.000 de lei, de către Garda de Mediu Arad, Poliţia Locală Arad şi Direcţia de Sănătate Publică Arad, pentru că nu a ridicat gunoiul de pe străzile oraşului.

Problemele în ceea ce priveşte ridicarea deşeurilor menajere din Arad au început după data de 22 aprilie când, în urma unei licitaţii publice, Retim a preluat această activitate. Însă societatea nu a adunat gunoiul de pe străzi conform termenelor, astfel că s-au format grămezi de deşeuri în mai multe locuri din oraş.

Ministrului Mediului a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Prefectura Arad, că luni va trimite Corpul de Control, precum şi Garda Naţională de Mediu la Arad, care vor face verificări după ce pe străzile oraşului s-au adunat grămezi de gunoaie, dar şi în mai multe localităţi din judeţ.

„Retim (n.r. operatorul curent de salubritate) nu e singurul care a greşit. Prin ordin de ministru, luni voi trimite Corpul de Control al Ministrului Mediului şi Garda Naţională de Mediu în control la ADID Arad (n.r. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor judeţul Arad)”, a afirmat Graţiela Gavrilescu.

De asemenea, ministrul Mediului a criticat autorităţile publice locale pentru că nu au coordonat „foarte bine sistemul de salubrizare”, dar şi ADID Arad, pentru că „a luat aşa, mai uşor, în derâdere aş putea să spun, obligaţiile de mediu pe care le avea astfel încât să-l controleze pe operatorul de salubrizare, iar operatorul de salubrizare a crezut că-i merge aici, văzând că nimeni nu îl întreabă de sănătate”.

„Aradul astăzi este sub gunoaie. Retim a beneficiat poate de necunoaştere, încetineală, iar ADID a considerat că e mai bine aşa. Cei care sunt nemulţumiţi şi circulă printre gunoaie sunt cetăţenii acestui judeţ. Sunt focare de infecţie pentru că gunoiul nu s-a ridicat nici din şcoli, sau nu cu frecvenţa trecută în contract. Venind de la aeroportul din Timişoara spre Arad, am mers în anumite localităţi ca să vedem şi avem poze doveditoare că gunoiul nu a fost ridicat”, a explicat ministrul Mediului.

Totodată, Graţiela Gabrilescu a anunţat că au fost luate o serie de măsuri. Astfel, până pe data de 6 mai, toate deşeurile ar trebui ridicate de pe domeniul public, iar până pe 7 mai, Retim trebuie să meargă la Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad pentru a-şi completa toate documentele în vederea emiterii autorizaţiei de mediu. De asemenea, până în data de 9 mai, Retim trebuie să preia cele zece autospeciale pe care le are Consiliul Judeţean Arad, pe care să le trimită în teren pentru ridicarea gunoiului menajer.

„Nu vreau să iau în seamă că aceste termene nu vor fi respectate, eu cred că se vor mobiliza. Nu dorim să mergem la extremism, pentru că ne dorim ca arădenii să poată să trăiască într-un mediu curat, sănătos, iar firma să-şi desfăşoare activitatea, iar locurile de muncă create să poată să le păstreze”, a precizat Graţiera Gavrilescu.

Operatorul de salubritate Retim a fost sancţionat cu amenzi în valoare totală de 315.000 de lei, de către Garda de Mediu Arad, Poliţia Locală Arad şi Direcţia de Sănătate Publică Arad, pentru că nu a ridicat gunoiul de pe străzile oraşului.

Problemele în ceea ce priveşte ridicarea deşeurilor menajere din Arad au început după data de 22 aprilie când, în urma unei licitaţii publice, Retim a preluat această activitate. Însă societatea nu a adunat gunoiul de pe străzi conform termenelor, astfel că s-au format grămezi de deşeuri în mai multe locuri din oraş.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea în doar 17 zile. A strâns în mai puțin de o lună cât nu câștigă majoritatea românilor într-o viață
Capital.ro
Schimbare la plata concediilor medicale de mâine, 1 iunie. Nicoleta Pauliuc: Am eliminat o mare nedreptate
Playtech.ro
Orașul de lângă România mai vechi decât Roma. Are teatru antic, străzi superbe și este ieftin
Adevarul
Cum să alegi roșiile dulci și zemoase din piață. Trucuri simple de care trebuie să ții cont pentru un gust autentic
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Șeful CCA, avertisment uluitor pentru arbitri: ”Anul ăsta să nu vorbiți la telefon!”
MediaFlux
Cine este fetița adorabilă din imagine, care refuza să îi dea batista lui Horia Brenciu? Astăzi este una dintre cele mai cunoscute cântărețe din România
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți