Grecia, cu un picior în afara „zonei euro”

Ziua de luni a fost considerată a fi ziua decisivă pentru Grecia. Este ultima zi în care partidele politice pot cădea de acord asupra componenţei guvernului de coaliţie. În caz contrar, grecii ar trebui, în cel mai bun caz, să repete alegerile legislative.
Romania TV
14 mai 2012, 14:54
Grecia, cu un picior în afara

Varianta cea mai rea este aceea că, în absenţa unui guvern interimar care să îşi asume măsurile dure de austeritate şi extrem de nepopulare impuse de instituţiile europene Atenei, Grecia ar putea ieşi din ” zona euro”.

Pachetul de măsuri de austeritate, pe care viitorul guvern elen va trebui să le aplice contra unei noi tranşe de ajutor financiar dat Greciei pentru salvarea ţării de la faliment, nu este privit cu ochi buni de politicieni.

Cei mai mulţi dintre ei nu vor să îşi asume aplicarea acestor măsuri, pentru că pe cât de dificilă este, pe atât de mult i-ar putea costa la voturi, în alegerile viitore.

Negocierile de duminică ale preşedintelui ţării cu principalele partide rezultate în urma scrutinului legislativ  au sfârşit într-un impas. Liderul conservator Antonis Samaras a acuzat partidul de extremă stânga, Syriza, de eşecul negocierilor. Ieri, preşedintele a reluat negocierile, cu partidele Noua Democraţie, Pasok, Syriza şi Stânga Democrată, într-o ultimă încercare de formare a unui guvern de coaliţie. Dacă şi această rundă de negocieri va eşua, în iunie, grecii vor fi chemaţi din nou la urne.

Situaţia din Grecia şi efectele asupra Europei au fost dealtfel principalele teme ale întîlnirii de luni, de la Bruxelles, a  miniştrilor de finanţe din zona euro.

Analiştii economici se tem că o prelungire a crizei politice va împinge Grecia în faliment total, obligând ţara să părăsească zona euro. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a avertizat Grecia că nerespectarea angajamanetelor asumate în cadrul planului de relansare va duce la excluderea ţării din zona euro.

Creditorii internaţionali ai Greciei, Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, au avertizat că Republica Elenă nu va primi un nou împrumut dacă reformele structurale considerate esenţiale pentru refacerea economiei ţării nu sunt aplicate. Fără un guvern valid, Grecia nu poate aplica măsurile asumate în acordul de salvare.

Partidul de extremă stânga Syriza se opune măsurilor de austeritate şi planului de salvare şi doreşte renunţarea la acordurile cu FMI şi Uniunea Europeană. Analiştii cred că stânga radicală refuză participarea la formarea unui guvern, deoarece este convinsă că va câştiga majoritatea de voturi în cazul unui nou scrutin.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Câți bani economisește Gigi Becali după ce dă afară 6 jucători de la FCSB. Toți au salarii mari!
Capital.ro
Reguli pentru românii care locuiesc la bloc. Când poate fi oprită apa din cauza vecinilor cu datorii
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT