Greii din fotbal, achitaţi unul după altul în Dosarul Transferurilor

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au dat marţi sentinţa în Dosarul Transferurilor în care sunt implicaţi greii fotbalului românesc. Astfel, toţi cei opt inculpaţi, George Copos, Mihai Stoica, Cristi Borcea, Giovanni Becali, Victor Becali, Jean Pădureanu, Gigi Neţoiu şi Gică Popescu, au fost achitaţi, informează România TV. Decizia poate fi atacată cu recurs.
Romania TV
03 apr. 2012, 11:10
Greii din fotbal, achitaţi unul după altul în Dosarul Transferurilor

Sentinţa în Dosarul Transferurilor a fost amânată de două ori în ultimele şase săptămâni. Opt personaje de prim rang ale fotbalului nostru sunt implicate în acest dosar, procurorii cerând pentru toţi condamnarea cu executare în regim de detenţie.

Cei opt sunt acuzaţi de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

Sentinţa dată marţi de Tribunalul Bucureşti nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.

Iată pedepsele cerute de procuror pentru fiecare dintre de opt inculpaţi:

Cristi Borcea – procurorii au cerut pentru el spre 15 ani de detenţie, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală, spălare de bani.

George Copos – procurorii au cerut pentru el spre 15 ani de detenţie, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală, spălare de bani.

Ioan şi Victor Becali – procurorii au cerut pentru ei spre 20 ani de detenţie, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală. Sunt consideraţi iniţiatorii întregii proceduri ce a determinat prejudiciul şi riscă pedepsele cele mai mari.

Gică Popescu – procurorii au cerut pentru el cel puţin 10 ani de închisoare, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală. A fost singurul care a returnat TVA-ul pe care a fost acuzat că şi l-a însuşit ilegal şi tot el pare să aibă cele mai mari emoţii în aşteptarea sentinţei.

Mihai Stoica – procurorii au cerut pentru el cel puţin 10 ani de detenţie, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală, spălare de bani.

Gigi Neţoiu – procurorii au cerut pentru el cel puţin 10 ani de detenţie, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală, spălare de bani.

Jean Pădureanu – procurorii au cerut pentru el 10 ani de detenţie, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală. Are 76 de ani şi este decanul de vârstă între cei opt inculpaţi. Este probabil cel mai vechi preşedinte de club din România. Anchetatorii spun ca ar fi efectuat ilegal transferurile fotbaliştilor Ionel Ganea şi Lucian Sânmartean, creând un prejudiciu statului, şi unor cluburi de fotbal, în valoare de 1,7 milioane dolari.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT