Un grup infracţional specializat în cămătărie şi şantaj, destructurat la Cluj

Un grup infracţional format din patru persoane suspecte de cămătărie şi şantaj a fost destructurat de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Cluj, cu sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, liderul grupării fiind arestat preventiv.
Romania TV
07 aug. 2013, 18:49
Un grup infracţional specializat în cămătărie şi şantaj, destructurat la Cluj

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj transmis, miercuri, grupul infracţional era compus din patru persoane.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Cluj, cu sprijinul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, au destructurat un grup infracţional format din patru persoane suspecte de săvârşirea infracţiunilor de cămătărie şi şantaj. În urma probatoriului administrat în cauză, S. Iacob, în vârstă de 43 de ani, liderul grupului infracţional, a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar Judecătoria Turda a emis pe numele suspectului mandat de arestare preventivă pentru 29 zile”, se arată în documentul citat.

Reprezentanţii IPJ Cluj au subliniat că în acest dosar s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de S. Iacob, suspectat de săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi cămătărie, faţă de S. Aron, de 56 ani, suspectat de săvârşirea infracţiunii de complicitate la cămătărie, G. Erika, de 34 de ani, suspectată de săvârşirea infracţiunilor de complicitate la şantaj şi cămătărie şi B. Samoilă, de 58 ani, suspectat de săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi complicitate la cămătărie.

„Marţi, pe raza municipiului Câmpia Turzii, au fost efectuate patru percheziţii domiciliare la reşedinţele şi firmele suspecţilor, ocazie cu care au fost ridicate mai multe obiecte, sume de bani şi înscrisuri”, se mai arată în comunicatul IPJ Cluj.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Regretul Gabrielei Oțil. Ce ar fi făcut diferit în legătură cu fiul ei
Fanatik.ro
A fost dorit de FCSB, dar acum ajunge la Gaziantep. Mirel Rădoi a garantat pentru el
Capital.ro
Lege la bloc pentru familiile cu copii mici. Obligație pentru părinți. Se notifică Asociația de Proprietari în 10 zile în acest caz
Playtech.ro
Ce meserie are fratele lui Kate Middleton. James a refuzat drumul spre Hollywood și i-a fost alături surorii sale: „Vorbeam despre alpinism în timp ce erai la spital”
Adevarul
Ieșean lăsat cu un credit de 40.000 de lei pe numele său. Escrocul a explicat cum a acționat și a primit 11 ani de închisoare
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
UPDATE Rezultate BAC 2026. Notele pentru Bacalaureat au fost afișate. 49 de elevi au promovat cu nota 10
iamsport.ro
Atac dezlănțuit: ”Dacă eram rahatul de Messi, mergeam la mormântul lui Maradona și îi puneam cele 8 Baloane de Aur ale mele acolo!”
MediaFlux
Horoscop 7 iulie. Ziua deciziilor curajoase! Universul îți arată drumul, dar alegerea îți aparține
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?