Grupul PP-DD dispare din Camera Deputaţilor, după excluderea celor cinci parlamentari

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a fost înştiinţat miercuri, prin intermediul unei scrisori semnate de preşedintele Partidului Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD), Simona Man, că grupul PP-DD nu mai poate să existe în Camera Deputaţilor, motivul fiind că au rămas doar şase membri ai partidului, iar legea prevede că trebuie să fie minimum zece, a anunţat secretarul Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. 
Iulian Tudor
03 dec. 2014, 11:48
Grupul PP-DD dispare din Camera Deputaţilor, după excluderea celor cinci parlamentari

‘A fost şi o scrisoare de la doamna Simona Man în care ne înştiinţează că au rămas doar şase membri ai PP-DD în Camera Deputaţilor. Conform regulamentului, în acest moment grupul PP-DD nu mai poate să existe pentru că, în conformitate cu legea, trebuie să fie minimum zece. S-a ridicat problema că unii membri ai PP-DD au făcut contestaţie la tribunal privind pierderea dreptului de membru şi urmează să ne dea un răspuns Comisia juridică’, a precizat Ciolacu.

Deputatul PP-DD Tudor Ciuhodaru a declarat miercuri că mai mulţi parlamentari, membri ai grupului PP-DD din Camera Deputaţilor, au fost excluşi din partid, în cursul acestei nopţi, precizând că această decizie va fi contestată la Comisia Naţională de Etică.

Liderul deputaţilor PP-DD, Daniel Fenechiu, a anunţat, miercuri, pe Facebook, că Daniel Oajdea, Tudor Ciuhodaru, Ştefan Dalca, Gabriela Anghel şi Mihai Deaconu au fost excluşi din partid.

CITEŞTE ŞI Deputaţii „rebeli” din PPDD au fost EXCLUŞI din partid în miez de noapte

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că un grup parlamentar nu poate fi condus de un membru care nu aparţine grupului respectiv, iar situaţia grupului PP-DD va fi decisă de Comisiile juridică şi de regulament. Zgonea a făcut această afirmaţie după ce deputatul Tudor Ciuhodaru a dorit să anunţe în plen că liderul grupului PP-DD este Daniel Fenechiu.

‘Deocamdată nu putem să aducem în Parlamentul României un deputat la un grup parlamentar să îl conducă care nu este membru al grupului parlamentar. Nu este reglementat în Regulamentul Camerei Deputaţilor această chestiune, am trimis Comisiei juridice. Comisia juridică şi Comisia de regulament ne va transmite nouă această chestiune. Mâine, poimâine, dumneavoastră vă mutaţi la grupul PDL sau PNL şi mă trezesc că sunteţi lider şi nu sunteţi membru al partidului. Sunt câteva chestiuni pe care nu le-am reglementat şi nu este o chestiune legată strict de PP-DD. (…) Dl. deputat Daniel Fenechiu nu este membru al partidului. Aştept o decizie a celor două comisii care în conformitate cu prevederile regulamentare sunt singurele în măsură să ne explice soluţia care trebuie să o facem în acest moment’, a spus Zgonea.

Deputatul Tudor Ciuhodaru a susţinut că Daniel Fenechiu este membru al grupului parlamentar PP-DD.

Pentru că aţi spus o informaţie falsă în plenul Camerei Deputaţilor – domnul Daniel Fenechiu este membru al grupului parlamentar PP-DD – aşa că voi continua să anunţ – vicelider sunt eu, iar Ştefan Burlacu este secretarul grupului‘, a arătat Ciuhodaru.

Deputatul Daniel Fenechiu a declarat miercuri că, deşi nu mai este membru al PP-DD, poate să fie liderul grupului parlamentar al partidului de la Cameră fiind membru al acestuia şi ales de colegii săi.

‘Eu sunt membru al grupului parlamentar al PP-DD, am fost ales lider al grupului de colegii mei, pot fi lider pentru că sunt membru al grupului chiar dacă nu mai sunt membru al partidului. Azi noapte, la ora 1,00, conducerea partidului a exclus cinci deputaţi, fără a spune pe ce motiv, e un model standard’, a declarat Fenechiu pentru Agerpres.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, favorită la titlu în SuperLiga: Mihai Stoica recunoaște superioritatea oltenilor după 5-0 cu FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 21 septembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină la început de săptămână. Lista noilor tarife
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Adevarul
Doi bătrâni s-au bătut pe o plajă din Grecia pentru un șezlong. Unul dintre ei a murit
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte