Guvernul japonez denunţă prima încălcare din istorie a spaţiului său aerian de către China

Un avion chinez de supraveghere maritimă a survolat joi insulele Senkaku, administrate de Japonia, iar avioanele de vânătoare nipone au decolat înspre acest arhipelag, a anunţat Guvernul de la Tokyo.
Romania TV
13 dec. 2012, 09:15
Guvernul japonez denunţă prima încălcare din istorie a spaţiului său aerian de către China

 Potrivit televiziunii japoneze NHK, aceasta este prima intruziune a unui avion oficial chinez în spaţiul său aerian de la al Doilea Război Mondial.

„Aceasta este prima încălcare a spaţiului nostru aerian de către un avion chinez de când ne amintim”, a explicat, de asemenea, pentru AFP un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului Apărării.

 Purtătorul de cuvânt al Guvernului japonez, Osamu Fujimura, a explicat presei că avionul chinez, un bimotor Harbin Y-12, a intrat în spaţiul aerian al acestor insule din Marea Chinei de Est, revendicate de Beijing, la scurt timp după ora 11.00 (04.00 ora României), deasupra insulei Uotsuri.

Forţele aeriene de autoapărare (aviaţia niponă) au trimis imediat avioane de vânătoare F-15 la faţa locului, a precizat Fujimura, fără a anunţa vreun incident.

Potrivit cotidianului Asahi Shimbun, opt avioane de vânătoare japoneze au plecat în întâmpinarea bimotorului chinez.

Japonia a protestat oficial pe lângă China, considerând această intruziune „extrem de regretabilă”.

Premierul, Yoshihiko Noda, le-a cerut miniştrilor Apărării şi Afacerilor Externe ca supravegherea acestor insule să fie exercitată „cu o vigilenţă deosebită”.

Paza de coastă niponă a explicat la rândul său că nava sa de patrulare a reperat un avion de supraveghere maritimă chinez „la aproximativ 15 kilometri sud de insula Uotsuri”.

„Nava de patrulă i-a cerut imediat acestui avion să părăsească spaţiul aerian al ţării noastre. Echipajul avionul a răspuns: Suntem în spaţiul aerian chinez”, a continuat paza de coastă într-un comunicat.

Insulele Senkaku, denumite Diaoyu de chinezi, se află în centrul unei dispute între cei doi vecini.

Diferendul teritorial din jurul acestui arhipelag nelocuit, al cărui subsol marin înconjurător ar putea fi bogat în hidrocarburi, s-a accentuat în septembrie, după naţionalizarea unei părţi a acestor insule de către Japonia, cumpărate de o persoană privată japoneză.

Aceasta este prima dată de la începutul crizei când un survol al unui avion guvernamental chinez este semnalat de japonezi.

Survolul a fost efectuat în timp ce la Nankin (China) se comemorează 75 de ani de la masacrul din 1937 a mii de locuitori ai acestui oraş chinez de către trupele japoneze.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Poate Diana Șoșoacă să-l dea jos pe Nicușor Dan? Suspendarea președintelui, tot mai vehiculată în zona suveranistă: „CCR nu poate să blocheze”
Capital.ro
Instabilitatea politică lovește economia. Energie și carburanți mai scumpi pentru români
Playtech.ro
Județul unde te angajezi imediat. Aproape 500 de locuri de muncă disponibile. Se caută personal calificat și necalificat
Adevarul
„Se întâmplă o dată la 20 de ani”. Radu Berceanu a vorbit la „Interviurile Adevărul” despre șansa rară a PNL
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Virusul de pe nava de croazieră a ajuns în Europa. O femeie internată are simptomele compatibile cu infecția cu hantavirus
iamsport.ro
Radu Miruță, veste îngrozitoare pentru Gigi Becali: ”Mă voi asigura că aceste lucruri se vor întâmpla în zilele următoare”
MediaFlux
Carduri cu bani pentru carburanți, pentru o categorie de români. Unde se depun dosarele și cine se încadrează
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR