Guvernul României a fost dat în judecată pentru interzicerea pelerinajelor. PPU-SL vine cu acuzaţii grave

Guvernul României a fost dat în judecată pentru interzicerea pelerinajelor. PPU-SL a depus o cerere de chemare în judecată a Executivului PNL și a Instituției Prefectului Județului Iași. Avocatul Daniel Ionaşcu a spus că formaţiunea politică solicită suspendarea hotărârilor şi constatarea nulităţii actelor prin care a fost interzisă participarea credincioşilor la evenimentele religioase.
Romania TV
12 oct. 2020, 19:59
Guvernul României a fost dat în judecată pentru interzicerea pelerinajelor. PPU-SL vine cu acuzaţii grave

PPU-SL declară că hotărârile sunt nelegale şi sunt emise cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative. Este vorba despre drepturile şi libertăţile fundamentale garantate atât constituţional, cât şi prin tratatele la care România e parte.

„PPU (social-liberal) apreciază că cele două hotărâri încalcă grav dispozițiile legale privind organizarea Bisericii Ortodoxe, dar și drepturile la libertate individuală și libertate a conștiinței. De asemenea, interzicerea participării la evenimente religioase este una vădit discriminatorie, în acest fel aducându-se o gravă atingere libertății religioase.

Restricționarea accesului credincioșilor la sărbătoarea Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, în condițiile în care organizatorul – Arhiepiscopia Iașilor, cu sprijinul autorităților locale, a luat toate măsurile de siguranță ce se impun pentru respectarea de către pelerini a normelor sanitare și de distanțare, în vederea prevenirii și combaterii răspândirii epidemiei de COVID-19, este o măsură nejustificată și abuzivă”, a transmis PPU-SL printr-un comunicat de presă.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
La 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente din fotbalul românesc, Gabi Torje a făcut anunțul
Capital.ro
Ciprian Ciucu face anunțul serii: Da, se poate acest lucru! Liberalii ar putea susține un vot
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi