Guvernul României a îndeplinit doar 4 din 15 obiective convenite cu FMI

Guvernul şi-a asumat îndeplinirea a 15 obiective în scrisoarea de intenţie înaintată către Washington la sfârşitul ultimei misiunii a Fondului Monetar Internaţional, dar dintre acestea numai 4 au fost îndeplinite până la finalul lunii aprilie, dată la care trebuiau finalizate toate punctele, informează Agerpres.
Romania TV
25 apr. 2012, 12:01
Guvernul României a îndeplinit doar 4 din 15 obiective convenite cu FMI

Obiectivele îndeplinite sunt vânzarea unui pachet de acţiuni de 15% de la Transelectrica şi selectarea unor intermediari pentru ofertele Romgaz, respectiv vânzarea a 15% din acţiuni, Hidroelectrica, 10% din acţiuni şi Tarom, 20% din acţiuni.

Obiectivele neîndeplinite includ vânzarea integrală a companiilor Oltchim şi Cupru Min, ofertele publice secundare pentru Transgaz (15% din actiuni), selectarea intermediarilor la Poşta Română pentru vânzarea unui pachet minoritar de acţiuni, selectarea intermediarilor la Electro Serv, respectiv vânzarea unui pachet minoritar, privatizarea Electrica Serv, listarea a 10% din Nuclearelectrica, privatizarea Electrica Furnizare şi privatizarea CFR Marfă.

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Bode, a declarat recent că în ceea ce priveşte perioada potrivită pentru listările la bursă a pachetelor de acţiuni ale companiilor din energie, autorităţile vor discuta cu FMI.  

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Un general maior (r) din Armata Română a fost găsit împușcat în cap. Trupul neînsuflețit se afla într-o clădire din Prahova
Fanatik.ro
Mitică Dragomir a anunțat cine ia titlul, după transferurile făcute de FCSB! Greșeala uriașă a lui Gigi Becali
Capital.ro
Curs valutar vineri, 11 septembrie. Ce valoare au înregistrat euro și dolarul la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Problema pe care ar trebui să o rezolve orice elev de 15 ani, dar care îi pune în dificultate chiar și pe adulți
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Nadia Comăneci, mărturisire despre momentele dificile din copilărie: ”Am primit o lecție”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului