Guvernul României înfiinţează Orchestra Uniunii Europene

Guvernul României a adoptat în ședința de joi, 17 ianuarie a.c., o Ordonanță privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare care include organizarea şi desfăşurarea proiectului cultural Orchestra Uniunii Europene.
Romania TV
17 ian. 2019, 15:59
Guvernul României înfiinţează Orchestra Uniunii Europene

România exercită, timp de șase luni, de la data de 1 ianuarie 2019, Președinția Rotativă a Consiliului Uniunii Europene. În acest context, în prezența liderilor europeni, muzicieni din toate țările membre ale Uniunii Europene au concertat pentru prima dată într-o astfel de formulă, în coordonarea maestrului Ion Marin, pe scena Ateneului Român, la evenimentul organizat în 10 ianuarie 2019, sub înaltul patronaj al Guvernului României.

„La propunerea doamnei Prim-ministru, Viorica Dăncilă, Guvernul României, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, a decis înființarea Orchestrei Uniunii Europene, reprezentativă atât pentru întregul spațiu european, cât și pentru România, putând face cunoscute valorile noastre comune peste tot în lume. Cele mai mari talente ale fiecărui stat în parte vor promova  bogăția moștenirii culturale comune, țările Uniunii Europene fiind legate atât de o istorie, cât și de un sentiment de apartenență la un spațiu cultural comun”, a declarat Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz. 

Ministerul Culturii şi Identității Naționale, în calitate de coordonator și finanțator al proiectului cultural Orchestra Uniunii Europene, va asigura spaţiile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea concertelor și spectacolelor organizate de Orchestră.

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cristi Borcea, declarație uimitoare despre femeia care i-a adus echilibru. Ce a scos la iveală despre Valentina Pelinel
Capital.ro
Se schimbă calculele pentru pensii. Decizia intră în vigoare de la 1 iulie. Cum va fi influențat stagiul de cotizare
Playtech.ro
Cele mai frumoase plaje din Croaţia. Turiştii din România merg în număr din ce în ce mai mare aici
Adevarul
Cele mai înfiorătoare castele din Transilvania. Locuri desprinse parcă din „Dosarele X”, cu secrete întunecate
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Cum va fi posibilă indexarea pensiilor în ianuarie 2027. Tomac: „Voi putea veni cu o cifră concretă bazată pe spaţiul bugetar disponibil”
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți