Guvernul se întâlneşte cu mediul de afaceri pe 24 iulie

Premierul Victor Ponta se va întâlni în 24 iulie cu mai mulţi membri marcanţi ai mediului din afaceri din România.
Romania TV
19 iul. 2012, 07:19
Guvernul se întâlneşte cu mediul de afaceri pe 24 iulie

Primul-ministru Victor Ponta i-a invitat marţi, 24 iulie, ora 9.00, la Palatul Victoria, pe reprezentanţii Camerelor de Comerţ naţionale şi bilaterale, precum şi ai Camerelor de Comerţ străine reprezentate în România.

În cadrul întâlnirii de săptămâna viitoare vor fi analizate provocările economice cu care se confrunta România din perspectiva mediului de afaceri, dar şi soluţiile pe care Guvernul le propune pentru a încuraja crearea de locuri de muncă şi atragerea unor noi investiţii.

În data de 5 iulie a.c., primul-ministru Victor Ponta a discutat aspecte economice concrete cu preşedinţii Camerelor de Comerţ Judeţene şi bilaterale, membrii Consiliului Consultativ pentru mediul de afaceri, lideri ai asociaţiilor profesionale şi patronale, reprezentanţi ai unor mari companii multinaţionale şi cu capital românesc.

Executivul vrea să dea un semnal de stabilitate, dar, mai ales, să discute noi măsuri pentru economie. Întâlnirea organizată de premier este şi un răspuns dat în contextul actualei crize politice, la îngrijorările legitime ale mediului de afaceri, cu privire la stabilitatea politicilor economice.

Mediul de afaceri a reacţionat pozitiv la recentele măsuri de relansare economică anunţate de Guvern, dar există temeri că o eventuală pierdere a sprijinului politic de către actualul Executiv, după alegeri, ar putea să blocheze aplicarea propunerilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cine e Alexandru Bețivu, atacantul convocat în premieră la echipa națională
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT