Guvernul vine cu „oferta finală” pentru profesori: carduri cu 1.000 de lei în iunie și 1.500 de lei în octombrie. Sindicatele anunţă continuarea grevei

Guvernul României a anunțat "oferta finală" pentru profesori ca să încheie greva. Liderii sindicatelor din educaţie au anunţat, miercuri seară, după negocierile cu reprezentanţii Guvernului, că greva generală va continua şi joi.
Alina Costache
24 mai 2023, 22:22
Guvernul vine cu

Reprezentanții Guvernului României, care au purtat negocieri cu sindicaliștii din educație, au dezvăluit care e oferta Executivului pentru cadrele didactice.

Marian Neacșu, secretarul general al guvernului de la PSD, a declarat miercuri la finalul negocierilor cu sindicatele din educație că ”oferta finală” a guvernului pentru profesori e acordarea unui card cu 1.000 de lei în iunie și 1.500 de lei în octombrie.

Citește și Economia României, pe marginea prăpastiei, susține economistul Mircea Coșea: „Profesorii au intrat în categoria populației defavorizate / Plătim cea mai scumpă energie din Europa”

Neacșu a mai spus că în acest moment ”nu poate fi vorba despre o creștere salarială sau acordări de sporuri”.

„Oferta suplimentară a Guvernului pentru recunoașterea calității și redefinirea demnității carierei de dascăl, va fi aceea a acordării a unei sume în luna iunie și a unei sume în luna octombrie, legată de cele două evenimente foarte importante pentru lumea educației, care va consta într-un card pentru cariera profesională, acordat personalului didactic (profesori și personal auxiliar). Suma propusă este de 1.000 de lei pentru luna iunie și 1.500 de lei pentru luna octombrie. De asemenea, din discuții s-a solicitat ca astfel de sume să fi acordate și pentru personalul non-didactic, în cuantum de 500 de lei în iunie și 500 de lei în octombrie. Este oferta finală făcută de guvern.Au acceptat sindicaliștii oferta? Liderii discută acum cu colegii din teritoriu, mâine vom primi un răspuns“, a spus Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului.

Citește și Klaus Iohannis, prima reacție pe greva profesorilor: ”Și sindicatele trebuie să vadă că o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc. E greu de crezut că toate revendicările vor fi satisfăcute de azi pe mâine”
Liderii sindicatelor din educaţie au anunţat, miercuri seară, după negocierile cu reprezentanţii Guvernului, că greva generală va continua şi joi, când ”va exista un răspuns foarte clar pentru Executiv” cu privire la oferta făcută. Liderul FSLI, Simion Hăncescu, a afirmat că, din mesajele primite până în prezent, oferta va fi respinsă, însă trebuie consultaţi toţi colegii. ”Vreau să fie un mesaj foarte clar, nu s-a luat aici vreo decizie privind încetarea vreunei acţiuni de protest, decizia revine strict membrilor de sindicat din toate unităţile de învăţământ şi ne-membrilor de sindicat. Aceasta este o acţiune de protest mai presus decât o creştere salarială. Vorbim de statutul celor care lucrează în sistem, numai colegii noştri se pot pronunţa”, a declarat preşedintele Federaţiei ”Spiru Haret”, Marius Nistor.

”Noi deja am primit semnale de la colegi din ţară, informaţia circulă, mesajele sunt clare, greva generală continuă, dar oficial, pentru că trebuie absolut toţi membrii să fie consultaţi, mâine, până la orele 12.00 vom comunica Guvernului oficial care e poziţia noastră”, a declarat Simion Hăncescu, liderul FSLI.

La rândul său, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei ”Spiru Haret”, a afirmat că un răspuns va fi oferit joi. ”Să lăsăm colegii să se pronunţe cu privire la oferta Guvernului care ajunge în această seară în fiecare unitate şcolară din România şi până mâine vor da un răspuns la această ofertă. Mâine va fi greva generală. Şi va exista un răspuns foarte clar pentru Executiv”, a arătat el.

Anton Hadăr, lider al Federaţiei Naţionale Sindicale ”Alma Mater”, a afirmat că, în opinia sa, ”e un pas înainte faţă de situaţia de ieri”.

”Nu ştiu dacă este un pas suficient. Suntem pe muchie de cuţit. Încă nu se poate trage o concluzie astăzi. O parte ar vrea să continue protestul, altă parte…”, a declarat Hadăr.

Hadăr a fost întrerupt de Hăncescu, care l-a întrebat dacă vorbeşte de sistemul universitar şi a menţionat că mâine va continua greva.

”Am spus foarte clar, mesajele care vin până acuma sunt de respingere a acestei oferte, să fie foarte limpede, vedem până mâine când adunăm tot ce înseamnă consultarea”, a adăugat Hăncescu.

Preşedintele Federaţiei ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a subliniat că joi va fi greva generală.
“Mâine va fi grevă generală, iar colegii sunt cei care în momentul vor primi acel material informativ din partea noastră vor transmite ferm care va fi poziţia lor pentru perioada imediat următoare. Oricum, mâine va exista un răspuns”, a afirmat Nistor.

Întrebat dacă va fi respinsă oferta Guvernului, cât ar putea dura această grevă, el a răspuns: “Nu poate să vă răspundă nimeni cât poate dura o grevă. Nimeni nu poate stabili acest lucru. Totul depinde de ofertele care vin din partea celor care au putere de decizie şi bineînţeles depinde de cei care au hotărât declanşarea grevei generale, respectiv membrii de sindicat. Acum vorbim şi de nemembri de sindicat. Ei sunt cei care vor decide dacă oferta este mulţumitoare sau nu. Nimeni altcineva. Vreau să fie un mesaj foarte clar, nu s-a luat aici vreo decizie privind încetarea vreunei acţiuni de protest, decizia revine strict membrilor de sindicat din toate unităţile de învăţământ şi ne-membrilor de sindicat. Aceasta este o acţiune de protest mai presus decât o creştere salarială. Vorbim de statutul celor care lucrează în sistem, numai colegii noştri se pot pronunţa”.

Întrebat cum a perceput discuţiile cu reprezentanţii Guvernului, liderul de sindicat a răspuns: “Este un început, dar mai sunt paşi de parcurs”.

Marius Nistor a menţionat că nu ştie în acest moment dacă desfăşurarea examenelor naţionale este în pericol şi că aşteaptă răspunsul colegilor săi privind desfăşurarea grevei.

DailyBusiness
Cei care primesc pensii de serviciu sau militare pot rămâne în activitate, dar cu pensie diminuată cu 85%
Spynews
O artistă celebră a devenit mamă pentru a treia oară, în secret! Bebelușul a fost adus pe lume cu ajutorul unei mame surogat
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu Daniel Bîrligea?! Atacantul care rupea plasele la FCSB a primit un sfat prețios de la Adi Ilie: „E prea nervos”
Capital.ro
Pensiile care se reduc cu 85%. Decizia Guvernului luată azi, 22 ianuarie. Pensionarii care vor primi mai puțin lunar
Playtech.ro
Semaforul intermitent la dreapta te lasă fără permis de conducere. Noile reguli din Codul Rutier
Adevarul
Fermierii au o idee simplă care poate salva hrana românească: „Clientul poate cu un singur click să vadă de unde este roșia”
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Angajații pot beneficia de 10 zile libere pe an, fără reducerea concediului de odihnă. În ce condiții se acordă și ce obligații au angajatorii
iamsport.ro
Fostul conducător din Liga 1 a recunoscut că a pariat pe meciuri de fotbal: ”Da, am jucat, dar nu pe sărăcille astea!”
MediaFlux
Întâlnire de ultimă oră Trump – Zelenski, la Davos. Liderul ucrainean s-a răzgândit brusc
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day