Hahn: România nu trebuie să piardă timp în absorbţia de fonduri UE, chiar dacă va beneficia de n+3

România trebuie să facă toate eforturile pentru a evita dezangajarea de fonduri UE chiar dacă va beneficia de modificarea regulilor curente prin extinderea regulii 'n+3', ceea ce ar putea uşura situaţia în acest an, a declarat joi comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, după o întrevedere avută la Bruxelles cu ministrul român al fondurilor europene, Eugen Teodorovici.
Romania TV
12 sept. 2013, 17:49
Hahn: România nu trebuie să piardă timp în absorbţia de fonduri UE, chiar dacă va beneficia de n+3

„Salut eforturile făcute până acum de autorităţile române în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri UE, sperăm să vedem că acest elan va continua, că investiţiile vor fi folosite cu un impact pozitiv în teren. Domnul ministru a prezentat şi alte măsuri care au fost luate şi care în curând ar putea aduce rezultate concrete, de exemplu asigurarea finanţării de la bugetul de stat pentru a preveni întreruperea lucrărilor şi un nou sistem de plăţi directe către beneficiari”, a spus înaltul oficial european în cadrul unui briefing de presă.

Întrebat dacă este încă optimist, aşa cum s-a exprimat cu prilejul primei întâlniri avute în februarie cu ministrul român, că România poate absorbi peste 5 miliarde de euro care altfel ar fi automat dezangajate, Hahn a răspuns că ‘fără îndoială, există un progres şi absorbţia a crescut’.

„Bineînţeles, e parte a jobului meu să fiu puţin nerăbdător şi cu siguranţă mi-ar fi plăcut să văd mai mult, dar trebuie să recunoaştem dificultăţile din teren. Sperăm că vor exista modificări ale regulilor curente pentru ca România să beneficieze de ‘n+3’ ceea ce ar putea uşura situaţia în acest an, dar trebuie făcute toate eforturile pentru a nu pierde prea mulţi bani”, a mai spus Hahn.

Printre măsurile enumerate de Eugen Teodorovici pentru creşterea absorbţiei de fonduri se află plăţile la timp, procedurile cât mai simple şi o abordare coerentă.

„Vom trimite Comisiei Europene (CE) o propunere în sensul folosirii sumelor încă disponibile pentru programul naţional de asistenţă tehnică pentru a pregăti proiectele care au fost aprobate până în prezent în România dar fără finanţare, astfel încât să poată fi lansate de către acei beneficiari licitaţiile până la final de an, în vederea începerii într-un termen cât mai scurt a activităţilor pe aceste proiecte, chiar din prima parte a anului viitor”, a anunţat Teodorovici.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT