Hans Klemm, ambasadorul SUA: România, ţinta războiului de propagandă dus de Rusia

România este ținta "războiului de propagandă", una din amenințările actuale, a afirmat miercuri Hans Klemm, ambasadorul SUA la București, referindu-se la declarațiile președintelui rus Vladimir Putin după ce sistemul antirachetă de la Deveselu a devenit operațional. Hans Klemm adoptă aceeaşi poziţie pe care a exprimat-o Traian Băsescu după ameninţarea venită de la Kremlin.
Iulian Tudor
08 iun. 2016, 16:12
Hans Klemm, ambasadorul SUA: România, ţinta războiului de propagandă dus de Rusia

Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti, a vorbit despre o intensificare ca pe vremea Războiului Rece a propanagdei ruseşti împotriva Occidentului.

„Războiul de propagandă este un alt tip de amenințare. Bineînțeles, nu este o amenințare nouă pentru Alianța Nord-Atlantică. Am văzut acest tip de amenințare în timpul Războiului Rece, dar am observat că a evoluat în ultimii ani. Din nefericire, România a fost ținta unor asemenea atacuri”, a spus Hans Klemm, citat de Agerpres.

El a făcut referire la declarațiile președintelui rus Vladimir Putin. „Săptămâna trecută, președintele Putin a făcut declarații împotriva României în contextul participării acestei țări la rețeaua sistemului antirachetă. Alianța a petrecut ore întregi pentru a explica intențiile acestui sistem, cum funcționează, ce poate face și ce nu. Cu toate acestea, Rusia continuă să emită relatări false”, a afirmat diplomatul american.

Klemm a adăugat că este datoria presei să transmită informații corecte și verificate.

„Libertatea presei ne va face să câștigăm războiul informațiilor. În acest moment critic, depinde de media să își facă meseria în întregime, fără să apeleze la scurtături, să publice comunicate de presă în mod automat, mai ales din surse care nu spun mereu întreaga poveste. Presa trebuie să investigheze, să caute adevărul, să chestioneze tot și să contacteze toate persoanele implicate”, a punctat ambasadorul.

Aceeaşi poziţie a exprimat-o şi Traian Băsescu, imediat după Vladimir Putin a ameninţat România că „poate fi ţinta” rachetelor ruseşti după activarea scutului de la Deveselu. Băsescu l-a numit „propagandist” pe Putin, precizând că România a devenit o posibilă ţintă a armatei ruse din 2004, când a devenit membru NATO, nu în 2016, ca urmare a inaugurării scutului antirachetă de la Deveselu.

„De ce Vladimir?

Vladimir Putin este un lider de care trebuie să ţii cont.

Din păcate pentru prestigiul său, pe 27 mai, la Atena, a făcut o declaraţie care il coboară la nivelul de simplu propagandist, afirmând, citez, „Dacă ieri în aceste zone din România oamenii pur si simplu nu ştiau ce înseamnă să fii în raza de acțiune, de astăzi suntem forțați să luăm anumite masuri pentru a ne asigura securitatea”, adăugând că „in aceeasi situatie se află şi Polonia”, potrivit Reuters.

Categoric este un mesaj pentru populaţie şi nu pentru oamenii politici avizaţi.

Oamenii politici avizaţi ştiu foarte bine că obiective industriale strategice, aglomerări urbane sau obiective militare din România au devenit ţinte posibile pentru armata Federaţiei Ruse imediat după intrarea ţării în NATO. 

Faptul că pe teritoriul României şi Poloniei se dezvoltă un sistem defensiv de apărare antirachetă pentru cele două ţări şi pentru spaţiul european nu este decât o reacţie de răspuns, o reacţie de apărare, o reacţie de descurajare a agresivităţii posibile a Federaţiei Ruse.

Oare de ce o fi ţinut Vladimir Putin să coboare la nivelul unui propagandist care are ca obiectiv dezinformarea românilor?

PS-Domnule Preşedinte Iohannis, Domnule Prim Ministru Cioloş, Domnule Ministru Comănescu, chiar nicio reacţie la ameninţările mincinoase ale lui Vladimir Putin?”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat la sfârşitul lunii mai România şi Polonia că s-ar putea afla în raza de acţiune a rachetelor ruse, deoarece găzduiesc elemente ale scutului antirachetă american, pe care Moscova îl consideră o ameninţare, potrivit Reuters.

„Dacă ieri în aceste zone din România oamenii pur şi simplu nu ştiau ce înseamnă să fii în raza de acţiune, de astăzi suntem forţaţi să luăm anumite măsuri pentru a ne asigura securitatea”, a declarat Vladimir Putin la Atena.

Citeşte şi: Traian Băsescu despre ameninţările lui Putin: România e ameninţată de când a intrat în NATO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT