Hidroelectrica încasează 10,6 milioane de euro din vânzarea a 14 microhidrocentrale

Hidroelectrica a vândut luni 14 microhidrocentrale, cu o capacitate instalată de aproape 10 MW, amplasate pe râurile Crişu Repede, Bistriţa, Budac, Hurza, Someşul Mic şi Sălaşele, pentru care va încasa 10,6 milioane de euro.
Romania TV
15 iul. 2013, 20:00
Hidroelectrica încasează 10,6 milioane de euro din vânzarea a 14 microhidrocentrale

Câştigătorii celor trei pachete de microhidrocentrale scoase la privatizare sunt firmele Basikdue (Italia), Mineral Oil (România) şi Three Pharm (România).

Următorul lot de microhidrocentrale va fi scos la licitaţie cel mai probabil în luna septembrie, procedurile pentru vânzarea acestora urmând să înceapă cât de curând, se arată într-un comunicat transmis de Hidroelectrica.

Hidroelectrica, companie deţinută de stat, mai are în portofoliu aproape 160 de microhidrocentrale. Între 2004 şi 2008, compania a vândut 81 de microhidrocentrale, pentru 60 milioane de euro.

În primul semestru, afacerile companiei au totalizat 1,68 miliarde de lei (382,6 milioane euro), în creştere cu 33,4% de la nivelul de 1,26 miliarde de lei înregistrat în primele şase luni din 2012.

De asemenea, producţia de electricitate a cresut cu 17,1%, de la 7 milioane de MWh la 8,2 milioane MWh.

Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă timp de un an, în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT